Edilul comunei Berzovia, Mircea Serafin, a bifat o serie de proiecte prin care comuna pe care o administrează face pași uriași spre dezvoltare și modernizare. Un proiect depus de administrația locală și aprobat prin Programul Național „Anghel Saligny” aduce în UAT Berzovia o finanțare de 13,5 milioane de lei pentru apă, canal și o stație nouă de epurare.
„Este vorba despre 250 de racorduri de apă și canal prin Programul „Anghel Saligny”, asta însemnând că voi ajunge la procentul de 100% racordări la apă și canal pentru întreaga populație din comuna Berzovia.
Proiectul prevede extindere de rețea. Avem rețeaua principală ce se află pe DJ 572 făcută de fostul primar, domnul Luca și a rămas așa. Acum voi avea nevoie de extindere rețea și racorduri, adică gospodarul se înțeapă în racord și folosește canalizarea.


În aceste condiții, localitatea Gherteniș va avea 60-70% din rețea executată, Fizeșul va avea 50%, pentru că jumătate din locuitori au apă și jumătate nu au apă și canal, plus ce am avut anul trecut – Lotul 3 de racorduri la gospodărie, unde fiecare casă din satul Berzovia are racord la canal. Automat avem nevoie de o stație de epurare de capacitate mai mare, să nu fim poluanți pentru mediu.
Valoarea investiției este de 13,5 milioane de lei pentru apă, canal și stație de epurare nouă la Berzovia”, a declarat edilul comunei, Mircea Serafin.
O altă investiție în valoare de 3 milioane de lei prevede asfaltări de străzi, drumuri comunale, iar alte 4 milioane de lei au fost aprobați prin programul național pentru modernizarea unui tronson de drum de la intersecția cu orașul Bocșa și până la intersecția cu DJ 572. Despre toate aceste investiții vom relata însă mai amănunțit într-un material viitor.
Lorena POENARU