Ziua naţională a medicului veterinar este sărbătorită la 15 mai, fiind instituită cu prilejul celui de-al VI-lea Congres Naţional de Medicină Veterinară (1994). Alegerea acestei date face trimitere la multiple semnificaţii pentru medicina veterinară românească. În 1861, la 15 mai, printr-un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a început să funcţioneze Şcoala de Medicină Veterinară, în cadrul Şcolii de Medicină şi Farmacie, înfiinţată şi condusă de Carol Davila, conform www.ansvsa.ro.
Cu prilejul acestei zile, dr Pavel Borchescu, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța alimentelor Caraș-Severin, a transmis următorul mesaj colegilor de breaslă:
„Ziua Națională a Medicului Veterinar este sărbătorită, în țara noastră, în data de 15 mai, dată care a marcat de-a lungul timpului evenimente importante pentru această profesie, începând de la înființare. Data de 15 mai a fost stabilită ca Ziua Națională a Medicului Veterinar la Congresul Național de Medicină Veterinară din anul 1994 și a fost sărbătorită oficial, pentru prima oară, în anul 1995.
Profesiunea de medic veterinar este în prezent o profesie liberală și independentă, cu organizare autonomă reglementată. Este organizată și funcționează în baza principiului autonomiei, în cadrul forului profesional reprezentat de Colegiul Medicilor Veterinari. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost cel care, în data de 15 mai a anului 1861, a semnat decretul de înființare a Școlii de Medicină Veterinară în cadrul Școlii de Medicină și Farmacii, înființată și condusă de Carol Davila.
Tot în aceeași dată, zece ani mai târziu, un colectiv de 14 medici veterinari au semnat o „Declarațiune”, care a stat la baza înființării Societății de Medicină Veterinară. Această Societate a fost desființată în anul 1949, pentru ca în data 15 mai 1971 să se reînființeze sub denumirea de Asociația Medicilor Veterinari din România.
Prin înființarea, în anul 2004, a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), ca structură guvernamentală distinctă, cu personalitate juridică proprie, cu rol de reglementare, control și reprezentare în domeniul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, s-a consolidat și îmbunătățit rolul și prezența medicului veterinar în cadrul administrației publice și în cadrul societății românești.
Se impune, acum mai mult ca niciodată, pentru ca profesia noastră să-si realizeze ținta finală, apărarea sănătății animalelor și a sănătății publice, să fim uniți, activi, încrezători în noi și în forțele noastre. La mulți ani dragi colegi!“ a încheiat medicul veterinar dr Pavel Borchescu, directorul DSVSA Caraș-Severin.
Dan AGACHE