150 de hectare de teren din Caraș-Severin, afectate de incendii de vegetație! ISU Semenic trage un semnal de alarmă

modelmic

Pompierii militari cărășeni au fost solicitați să intervină în ultimele două săptămâni pentru stingerea a nu mai puțin de 35 de incendii de vegetație uscată, care s-au manifestat pe suprafețe totalizând un număr de aproximativ 150 de hectare. Focurile au izbucnit în urma unor lucrări de igienizare a terenurilor agricole, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin atrăgând atenția că folosirea focului deschis, arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale fără a ține cont de obligațiile impuse de lege în acest sens și cu nerespectarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, pot duce la incendii care se pot întinde și propaga cu ușurință pe suprafețe foarte mari, la alte case și gospodării învecinate sau la fondul forestier, putând cauza pagube materiale importante și chiar de pierderea de vieți omenești.

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada următoare, ISU Semenic face apel la cetățeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor provocate de arderea resturilor și deșeurilor vegetale:

  • să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;
  • să nu utilizeze focul deschis la distanțe mai mici de 10 m față de materiale sau substanțe combustibile (casă, șură, depozit de cereale, pădure etc);
  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile să se facă în locuri special amenajate;
  • cetățenii se vor interesa la primărie în ceea ce privește planificarea zilelor și locurile special amenajate în care se adună resturile menajere și vegetația uscată din localitate în scopul arderii;
  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor și deșeurilor vegetale să se facă numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situații de urgență;
  • să asigure supravegherea permanentă a arderii și să stingă jarul după încetarea acesteia.

Arderile necontrolate ale miriștilor și resturilor vegetale pot provoca adevărate dezastre. Această practică de sezon determină pe de o parte creșterea poluării aerului, prin creșterea concentrațiilor gazelor cu efect de seră care contribuie la fenomenul de încălzire globală, și duce la creșterea noxelor din aer, iar pe de altă parte determină scăderea fertilității solurilor, prin reducerea conținutului optim de materie organică din sol și scăderea biodiversității, având efecte negative majore atât pentru habitatele naturale, cât și pentru flora și fauna sălbatică specifică”, transmite Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic.

Acesta atrage atenția că proprietarii și deținătorii de terenuri care ard miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă, fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență riscă amenzi cuprinse între 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoanele fizice, și de la 25.000 la 50.000 lei pentru persoanele juridice. În ceea ce  privește arderile care au loc în interiorul sau vecinătatea ariilor naturale protejate și pe trenurile supuse refacerii ecologice prevederile legale sunt și mai stricte. Astfel, arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, dacă au fost de natură să pună în pericol viața oamenilor sau a animalelor sau vegetația din zonă.

foto: arhivă

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei