150 de milioane de euro, costul unui nou spital județean la Reșița! „M-am angajat în fața reșițenilor să îl fac și o să îl fac”

modelmic

M-am angajat în fața reșițenilor să îl fac și o să îl fac”, a afirmat primarul Ioan Popa cu privire la ridicarea unui spital județean în municipiul de pe Bârzava. Subiectul a fost abordat de edil în cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna aceasta, primarul oferind detalii despre costurile unei astfel de investiții, precum și despre amplasamentul viitoarei unități spitalicești.

Amplasamentul este în zona triaj, pe actualul amplasament al firmei Crossi și al firmei care gestionează fierul vechi care merge la TMK, pe care îi vom despăgubi, ne vom înțelege cu ei într-o anumită manieră. Acolo avem un teren de circa 10-12 hectare, este suficient pentru un spital județean nou.

La ora asta identificăm soluții de finanțare, altele decât Programul Național de Reziliență, pentru că estimarea de preț este de undeva la 150 de milioane de euro, și prin PNRR nu vom putea lua mai mult de 50 de milioane. Acum abordăm soluții financiare pentru restul sumei, suntem în câteva variante de finanțare și nu ne facem probleme din punctul acesta de vedere. Vom demara în luna februarie-martie, studiul de fezabilitate. Ideea este că dacă îl facem pe PNRR , va trebui în decembrie 2022 să fim cu contractul de PT și de execuție semnat și în 2026 va trebui să fie gata spitalul. Acestea sunt niște condiționări de timp, în care trebuie să te încadrezi dacă lucrezi pe reziliență”, a explicat edilul.

Primarul Ioan Popa a mai precizat că proiectul de ridicare al unui nou spital județean la Reșița va fi realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș-Severin.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

8 Comentarii

  1. Depresivul

    Nu primaria, ci in parteneriat cu Consiliul Judrtean. Păi, domnule taitelu, cetățeanul nedepresiv ( pe noi reșițenii ne faci depresivi că nu CONSUMAM decât rachie , vin de Oltenia si bere ASTFEL CA nu suntem euforici ) cum poti face mătăluță spitalul in 2026 cand ai zis că NU DORESTI DECAT 2 MANDATE DE PRIMAR SI CA NIMENI NU TREBUIE SA AIBĂ MAI MULT DE 2 MANDATE? Te răzgândiși ca trebuie sa faci “parteneriate ” cu camionagiul de la Consiliul Județean. Stepanescu a făcut in 6 ani troruarele de pe bulevardele din Govandari, a rezolvat cu bălțile de pe Albastrelelor , Catanga, troruarele din oraș pe arterele principale, pana in Lend si Minda. Mătăluță cu magazinele corporațiilor, străduțele de 163 m din Luncă ( ai vazut gropile din străduțele perpendiculare din Luncă? Cele dintre str. Moise Groza , Molizilor, spatele Coda? Ai parcat vreodată in parcarea amenajată lângăsemaforul de la Procuratura? Eu am fost acum 3 zile si iti dădea o plăcută suedeză un om căruia in urma trecerii prin crater îi cazuse capacul de la roată. Prim Moroasa cand ai fost? Sărbători fericite și la mulți ani , dar nu la primarie ca nu am văzut nici un investitor, in PRODUCTIE, de pe vremea regretatului Stepanescu (AUTOLIV )

    Raspunde
    1. DuaLipa

      Stepanescu? Hmm, ăla cu vila făcută în Timi din banii furați? Ca să nu mai amintesc că a „făcut” praf bordurile cu firma amicului Crina? La culcare, măi băieți, că nu am uitat!

  2. MIHAI

    Cât e “despăgubirea” din cei 150 de milioane?
    La permanenta reducere a populației și până-i gata, nu se poate face unu’ cu 50 de milioane?

    Raspunde
  3. Oroles

    Și cu mentalitatea cadrelor medicale cum rămâne?
    Aia trebuie schimbată mai nemernicilor.
    Cu mentalitatea talharilor de medici si asistentele care își bat joc de oamenii.

    Raspunde
  4. Johann Nicolescu

    Primarul Ioan Popa, s-a angajat la multe, a promis si mai multe si a spus minciuni si bla-bla-uri cat a vrut el dar, faptele si realizarile sunt foarte putine sau nu sunt deloc. Singura investitie, care functioneaza, este blocu Popa-Dunca, restu ce s-a facut e prea putin si de slaba calitate, asa ca sa “fure” ochiu. Cand vom avea un primar care isi respecta numele si renumela si isi respecta concetatenii, va trebui sa refaca 80-90% din aceste lucrari. Si ii rog pe cetatenii Resitei sa se informeze si sa vada cate din promisiunile lu Taitelu, au fost executate in fapt. Diferenta de la vorbe si bla-bla-uri la fapte este imensa si in defavoarea realizarilor.

    Raspunde
  5. Alex. Cel Mare

    Mod Crăciun de primar al Resitei iar a înmulțit cifra reală a costului unui spital cu 5?? Cu 3o sau 50 milioane nu ii ajunge?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei