159 de unități de învățământ din județul Caraș-Severin nu dispun în prezent de niciun mijloc de pază, fie că vorbim de personal uman, fie de mijloace electronice, adică sisteme de supraveghere video. 12 infracțiuni au fost înregistrate în școlile din județ în primele luni ale acestui an, lucru care l-a determinat pe prefectul Ioan Dragomir să îndemne conducerea Inspectoratului Școlar la o mai strânsă colaborare cu reprezentanții Poliției și ai Jandarmeriei pentru evitarea unor probleme care ar putea fi preîntâmpinate.
Subiectul securității în mediul școlar este unul intens dezbătut în ultima perioadă, în condițiile în care numărul incidentelor grave în școlile din România a crescut alarmant în ultimii ani. Conform unui raport prezentat conducerii Prefecturii Caraș-Severin de către inspectorul școlar general Lucian Miclău, din cele 411 grădinițe, școli, licee, colegii, cluburi sportive și școli postliceale care funcționează pe raza județului, 159 nu dispun de niciun fel de pază.
„Din totalul unităților de învățământ preuniversitar, cinci sunt asigurate cu pază umană, exclusiv toate în mediul urban. Un număr de 207 unități, adică 50,36%, sunt dotate exclusiv cu sisteme de supraveghere video. În mediul urban, procentul este de 42,14%, iar în mediul rural 54,61%, Situația unităților de învățământ preuniversitar dotate cu sisteme de supraveghere video exclusiv se prezintă astfel: 104 grădinițe, 81 școli primare, 10 licee, 12 unitățile conexe.
Un număr de 40 din total unităților dispun atât de pază umană, cât și de sisteme video. Dintre aceștia, 35 se află în mediul urban și 5 în mediul rural.
159 de unități de învățământ nu dispun de pază umană și nici de sisteme video. 41 dintre acestea sunt din mediul urban și 118 din mediul rural”, a detaliat situația, Lucian Miclău.
Conform statisticii prezentate de șeful ISJ Caraș-Severin, în trimestrul întâi al anului 2023, în școlile cărășene au fost semnalate 12 evenimente de natură infracțională, cu unul mai mult față de perioada similară din 2022. Nouă dintre acestea au avut loc în mediul urban (Reșița – 7 și Oravița – 2) și trei în mediul rural (Băuțar, Grădinari și Slatina Timiș).
„Toate infracțiunile au fost comise de către autori cunoscuți, 10 sunt elevi, unul este cadru didactic și unul la alte persoane. Zece victime ale infracțiunilor sunt elevi și unul cadru didactic. Lovire și alte violențe – 9 infracțiuni, purtare abuzivă – un caz, șantaj – un caz , distrugere – un caz”, se arată în raportul prezentat de Lucian Miclău.
Situația pazei și a supravegherii în școli și spațiile adiacente „deși mai bună decât anul trecut” nu este una ideală, în opinia prefectului Ioan Dragomir, care i-a atras atenția șefului ISJ „să acorde o mai mare importanță acestei activități, care în unele locuri mai lasă de dorit”.
„Vreau să vă rog să întăriți colaborarea cu cu Inspectoratul Județean de Poliție, cu Inspectoratul Județean de Jandarmi, cu ISU pentru evitarea unor probleme pe care am putea să le preîntâmpinăm. O notă poate mai aparte, ar fi faptul că au crescut, din materialul prezentat, nr de infracțiuni și de fapte în interiorul școlilor. Acolo, cumva este probabil nevoie de mai multă implicare din partea dascălilor, a ISJ.
Vă rog, să întocmiți și situația tuturor școlilor care se vor inaugura, se vor reda elevilor în această perioadă și să urmărim ca acestea să îndeplinească toate condițiile de securitate și siguranță la incendii. S-au băgat foarte mulți bani și aceste școli și trebuie să îndeplinească toate condițiile”, i-a transmis prefectul Dragomir, inspectorului școlar general Lucian Miclău.
Karina TINCUL
Cele care dispun de paza, au pentru că plătesc părinții, instituția face licitații și negociază contracte și părinții dau bani lunar pentru plata acestora! Așa se întâmplă în cazul nostru la Liceul Traian Doda din Caransebes