160 de ani de la Unirea Principatelor, marcați printr-o amplă manifestare la Colegiul Național „Mircea Eliade“ din Reșița!

modelmic

Cei 160 de ani de la momentul Unirii Principatelor – 24 ianuarie 1859, au fost celebrați printr-o acțiune consistentă la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița, în organizarea  Consiliului Județean Caraș-Severin, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin (CJCPCT CS), a Colegiul Naţional „Mircea Eliade“ Reşiţa, a Casei Corpului Didactic din Caraș-Severin, a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ și a  Muzeului Banatului Montan Reșița.

La manifestarea intitulată „24 ianuarie, un pas spre Marea Unire“, au luat cuvântul și au oferit din unghiuri diferite puncte de vedere și explicații despre marele act al unirii și al alegerii domnitorului Cuza în cele provincii românești, Moldova și Țara Românească, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin (CJCPCT CS)  prof. Ioan Benga, isoricul Flavius Bozu, managerul Muzeului Banatului Montan, profesorul de istorie Nicolae Magiar – în aceeași notă a originalității despre personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prof. Nicoleta Marcu – manager Casa Corpului Didactic și Clara Constantin – manager Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici“.

Iată ce a declarat prof. Ioan Benga despre semnificația Unirii Princpatelor de la 1859:

 

Tot în contextul evenimentului și în Amfiteatrul Colegiului Naţional „Mircea Eliade“ Reşiţa, eleva Andrada Olteanu, din clasa XI-a C a prezentat lucrarea „Unirea Principatelor la 1859 ‒ prima etapă în procesul de desăvârșire a statului național român modern“ iar elevii de clasele 1-4 au prezentat o scenetă care a avut în prim plan reeditarea momentelor unirii de acum 160 de ani, cu personaje precum Cuza, Moș Ion Roată sau boierii divanului. S-a dansat hora unirii, s-a recitat, atmosfera fiind una caldă și deschisă, în care elevii prezenți au primit o altfel de lecție de istorie, una binevenită. Acțiunea a fost moderată cu aceeași pricepere cu care ne-a obișnuit de Angelica Herac, referent de specialitate CJCPCT CS.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157704577673621″]

 

Sergiu TABAN

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei