Un șofer de naționalitate sârbă este cercetat penal pentru dare de mită, după ce a încercat să ofere suma de 200 de euro unor polițiști rutieri din Caraș-Severin, pentru a scăpa de sancțiunile aplicate în urma unei depășiri neregulamentare.
Incidentul a avut loc în data de 6 februarie 2026, pe DN6 – varianta ocolitoare Domașnea, unde polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene Caraș-Severin desfășurau activități de control în trafic. Conducătorul auto a fost depistat în timp ce efectua o manevră de depășire prin încălcarea marcajului longitudinal continuu, faptă sancționată de legislația rutieră.
Potrivit Sindicatului Europol Caraș-Severin, pentru a evita aplicarea sancțiunilor contravenționale și reținerea permisului de conducere, șoferul a încercat să ofere agenților de poliție suma de 200 de euro. Polițiștii au refuzat categoric oferta și au raportat imediat fapta, sesizând structurile competente.
În urma incidentului, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de dare de mită, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere i-a fost reținut, fiind dispusă suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Sindicatul Europol Caraș-Severin a transmis un mesaj public de apreciere pentru polițiștii implicați, subliniind că integritatea și respectarea legii nu pot fi negociate. „200 de euro nu valorează cât onoarea. Legea se aplică, nu se negociază”, arată reprezentanții sindicatului.
Cazul readuce în atenție importanța integrității în exercitarea actului de autoritate și mesajul ferm că tentativa de corupție nu rămâne fără consecințe.
Lorena POENARU

















