fbpx
4.7 C
Reșița
miercuri, 17 aprilie 24

Cancerul, în general și cancerul de sân și col dezbătute la Oravița

La Oravița s-a desfășurat ieri, prima dezbatere din cadrul campaniei anticancer „Prevenția face Diferența”. Acțiunea a fost organizată de Organizația Femeilor Social Democrate și PSD Oravița, sub coordonarea și îndrumarea dnei dr. Flavia Vornicu, președinta organizației de femei Oravița și a dnei Gabriela Stuparu, președinta organizației județene a femeilor social democrate din județul Caraș-Severin.

„În prezența a zeci de doamne și domnișoare, a conducerii organizației județene și orășenești a PSD și a domnilor dr Flavius Vornicu – dr oncolog și dr Guga Ioan – dr ginecolog, au fost abordate și discutate diverse teme legate de prevenție și educație, diagnosticare, tratare, dificultăți existente în sistemul sanitar, abordare a bolii și implicatii personale și familiale“ ne-a decșarat Gabriela Stuparu președinta organizației județene OFSD.

„Momentele cele mai încărcate emoțional, au fost cele 3 povești de viață, dinainte și după diagnosticarea cu aceasta boală, a celor 3 „luptători câștigători”! a mai precizat aceasta.

„Cancerul de san și col uterin sunt cele mai răspândite forme de cancer în rândul populației feminine din România (cel de san, fiind cel mai răspândit din lume). Anual sunt diagnosticate cu cancer mamar aproximativ 12.000 de femei, iar 4.000 mor. Cancerul de col, se afla pe locul întâi între cancerele genitale și reprezinta a doua cauza de deces prin cancer la femei, dupa cancerul mamar. Zilnic cancerul de col ucide 5 femei, iar in Europa 40. Cel mai îngrijorător este faptul că această afecțiune are o incidenta tot mai mare la vârste tot mai tinere. De aceea se impune, cu necesitate desfășurarea de campanii de informare și prevenție, pentru ca populația sa poată „reacționa” în timp util în fața unei asemenea boli. Fiindcă, DA cancerul poate fi evitat și învins, dacă este diagnosticat la timp“ a mai precizat Gabriela Stuparu.

Cancerul, în general și cancerul de sân și col, îndrumarea specială, reprezintă una din problemele majore de sănătate publică în România, care necesita o abordare responsabilă din partea autorităților, dar și a noastră individual. Preventia și Educația, în combaterea cancerului sunt interdependente și trebuie sa înceapă din copilarie, în cadrul familiei și școlii. au afirmat participanții la această întâlnire.

„Președintele Organizației județene a PSD, a reiterat, cu ocazia luării de cuvânt, necesitatea extinderii și perfecționării sistemului sanitar de stat, a reactivării spitalelor închise în perioada de guvernare PDL a PDL (ascunși în prezent în PNL), precum și sprijinul financiar de 3,5 mil de lei acordat recent prin votul parlamentarilor PSD, spitalului Bozovici pentru modernizare și dotare.“

„Scopul acestor dezbateri, campanii, mese rotunde, este tocmai acela al conștientizării pericolului, În vederea prevenirii acestei boli!“ a concluzionat președinta OFSD Caraș-Severin Gabriela Stuparu.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei