-0.4 C
Reșița
duminică, 09 februarie 25

70 de milioane de euro pentru unitățile de învățământ din vestul țării!

Administrațiile locale din Caraș-Severin care nu au reușit încă să modernizeze unitățile de învățământ de pe raza localităților pe care le conduc o pot face acum prin Programul Regional Vest. Aproape 70 de milioane de euro sunt disponibili pentru educație pe noul ciclu de finanțare, anunță Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.

Investițiile într-un sistem educațional performant sunt fundamentale pentru dezvoltarea unei regiuni moderne, educația este piatra de temelie a unei comunități prospere. În ultimii ani, am investit peste 110 milioane de euro în modernizarea a peste 90 de unități de învățământ din regiunea noastră. Acum, avem șansa să facem și mai mult pentru viitorul copiilor noștri, printr-o finanțare semnificativă de aproape 70 de milioane de euro”, precizează Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Prin Programul Regional Vest, copiii și elevii vor beneficia de săli de clasă moderne, laboratoare digitale, biblioteci, terenuri și săli de sport la standarde europene.

Pot solicita finanțare primăriile de municipii, orașe și comune, instituțiile publice de interes local care au în administrare infrastructura educațională, instituțiile de învățământ superior de stat, precum și parteneriatele între acestea.

Termen limită pentru depunerea proiectelor pentru modernizarea grădinițelor, școlilor și liceelor publice din Regiunea Vest este 15 noiembrie.

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei