Păreri pro și contra ca urmare a “dialogului“ între președintele Romeo Dunca și managerul Alina Stancovici. Mă întreb retoric: nu era mai simplu să-i dea un telefon să o cheme la domnia sa la cabinet? Sau dacă voia să fie și presa de față, nu o chema mai bine și pe Alina Stancovici la conferința de presă? Mă întreb și eu, conștiend fiind că nu voi primi niciun răspuns.
Pe măsură ce scriu despre spital apar tot mai multe informații despre situația unității sanitare. Unele le știam și le-am uitat, altele sunt din culise și încep să curgă spre știința cititorului.
Încheiam episodul de miercuri cu numărul tot mai mic de pacienți externați din cadrul SJUR, număr pe baza căruia CJAS face plata per capita (adică la grămadă). Nu contează că ai avut o fractură și a trebuit să te operezi și să zaci pe un pat de spital 2 – 3 săptămâni, sau că ți-au ieșit analizele puțin modificate și te-ai internat să le repeți. Casa decontează aceeași bani.
Mai spuneam că aproape 90% din aceste sume se duc pe plata salariilor. Ce rămâne….Dar ce mai rămâne? Spitalul acesta a acumulat de-a lungul anilor, fie dintr-un management defectuos, fie din tot felul de contracte păguboase din care curgea „parandărătul“, fie din neștiință ori din lipsa de dorință de a aduce unitatea sanitară pe linia de plutire din punct de vedere financiar, datorii. Datorii care creșteau de la un an la altul. „Lasă că statul plătește; nu are cum să intre în faliment că doar sunt bolnavi aici“ pare că și-ar fi spus mulți din cei aflați și ei, vremelnic, la cârma acestui spital JUDEȚEAN.
Afirmam că de la un an la altul numărul pacienților externați e tot mai mic. Cauzele sunt multiple. Pe de-o parte lipsa unor secții „tari“ dacă pot să le spun așa, care să permită operații, intervenții și tratament complex, datorită cărora se putea renegocia un alt contract cu CJAS mai puțin păgubos pentru spital și implicit pentru pacient.
Pe de altă parte existența pandemiei care a alungat pacienții din spital și i-a determinat pe mulți să se trateze singuri, după ureche, sau pur și simplu să ignore problemele medicale personale de frica unei infectări. Nu trebuie omisă nici lipsa de încredere a unor bolnavi în actul medical oferit în această unitate sanitară: lipsa de medicamente, de curățenie, de condiții igienico-sanitare, posibilitatea infectărilor cu nozocomiale.
Un alt element ce nu-l putem ignora este „șpaga“, plicul, atenția spuneți-i cum vreți. De la infirmiera care trebuie să pună plosca unui pacient la asistenta care e mai interesată de un program TV decât să fie printre bolnavi, până la medicul care are nevoie de un imbold pentru a-și face meseria pentru care s-a pregătit.
Nu trebuie generalizat. Nu sunt toți așa. Cred că trebuie făcută distincție între medicii și personalul medical care iau și cei care cer și condiționează efectuarea actului medical de o mică „atenție“ acolo. Principlii vinovați suntem noi; noi i-am învățat cu pachetul de Kent și cafeaua boabe adusă de dincolo încă de pe vremea răposatului. Am continuat cu plicul cu mărci, cu euro, cu mielul și curcanul ori cu putinica cu brânză. Odată învățați e mai greu să-i dezveți, chiar dacă unii dintre ei au salarii de….salarii.
Dacă salariile medicilor erau înainte vreme mici, comparativ cu ceea ce știau și puteau să facă, acum, datorită unei măsuri guvernamentale menite să stopeze exodul medicilor în străinătate, acestea au crescut.
„Un medic cu vechime poate ajunge într-o lună cu sporuri și cu gărzi la 4 – 5 mii de euro, bani curați în mână“ afirma șeful CA dr Paul Purea. Că o fi sau nu așa, nu știu, dar e enorm comparativ cu celelalte categorii sociale. Această mărire a fondului de salarii a venit fără o ajustare similară a banilor primiți de la Casa de Sănătate. Implicit s-a luat de la celelalte cheltuieli: apă, curent, gaz, medicamente, hrană, investiții, reparații….
A condus această mărire a salariilor medicilor la stoparea exodului personalului medical spre alte zări? Se pare că da, dar într-o proporție destul de mică. Nu leafa e totul, mai sunt și condițiile de lucru, posibilitatea de a crește din punct de vedere profesional, dotările cu aparatură performantă a secțiilor și exemplele pot continua.
Pe lângă aceste salarii frumoase, mulți dintre medici și-au deschis cabinete private. E foarte bine dacă e așa, avem nevoie și de ele. Atâta doar că aceeași medici „fură“ pacienții. Majoritatea dintre ei nu pot fi găsiți în cabinetele din ambulatoriu (policlinică), iar dacă îi găsești cumva acolo, au un număr limitat de consultații decontate de CJAS. Restul…. „Vino dumneata la cabinet după masă și te văd acolo“. Vi se par cunoscute aceste vorbe?
Ar mai fi programul de lucru al medicilor care de cele mai multe ori vin dimineața la raportul de gardă, fac o vizită rapidă pe la bolnavi, mai dictează tratamentul asistentei de salon după care dispar. Nu-i mai vezi pe secție până a doua zi. Contravizită? Ce-i aia? Toate acestea l-au determinat pe Romeo Dunca să se gândească la introducerea unui jeton pentru medici și personalul medical. Nu știu dacă e o soluție. Am fi probabil de cartea recordurilor cu primul spital cu jeton la poartă. Cât despre telefoanele inteligente și accesul la internet, de unde? Poți obliga personalul să-și declare telefonul? Sau ce te faci dacă ți se descarcă peste noapte și observi chiar în fața spitalului. Te întorci acasă?
A vorbit și de un sistem informatic performant (și costisitor) de monitorizare a pacienților de la internare până la ieșirea de pe poarta spitalului. Acesta ar urma să cuprindă toate serviciile medicale oferite, de la banalul algocalmin ori pansamentele schimbate, până la intervențiile chirurgicale. O altă măsură inoperabilă în actualul context spitalicesc. E drept că în țările civilizate acest sistem se practică, dar acolo contextul e altul. Nici aici nu poți rupe un contract cu un furnizor (e vorba de echipamentul și mentenanța IT), pentru că așa vrea cineva. La finalul perioadei contractuale e altceva.
De remarcat faptul că în toată această perioadă cu creșteri salariale ale personalului medical, cu scăderea anuală a pacienților externați și implicit cu o reducere a sumelor decontate de CJAS, calitatea actului medical a scăzut. Mulți pacienți au fost transferați în alte județe, altora li s-a sugerat să facă acest lucru. Au rămas cei fără posibilități, ori fără speranță. Aceștia au fost operați și tratați în SJUR. Au fost, de multe ori, operații la limita imposibilului, reușite. Repet, nu toți medicii sunt din același aluat. Trebuie să fac această precizare fără a da nume. Cine a avut norocul sau ghinionul să cunoască spitalul din interior știe acest lucru.
Mă opresc aici, urmând ca mâine să încheiem acest mini serial jurnalistic, fără pretenția că le-am spus pe toate sau le-am aflat pe toate. Mai sunt și nu puține. Rămâne de văzut dacă Alina Stancovici va fi demisă sau va pleca de bună voie. Și întrebarea este: va fi mai bine pentru pacienți? Va scăpa spitalul de datorii? Va curge lapte și miere, sau va fi mai rău? Viitorul ne va răspunde tuturor acestor întrebări.
Dan AGACHE
Excelent articol domnule Agache.
Am si eu o singura intrebare.
Oare cand va fi pedepsita conform legii si darea de mita? De multe ori dr refuza iar pacientii insista sa le dea”atentii”.
Analizele care nu au atestare RENAR nu pot fi decontate de CAS! Si sunt f multe in cadrul laboratoarelor din Spitalele de stat! Ele sunt cel mai probabil pe decontul ordinatorilor de credite. Probabil Consiliile Judetene….