„Și să vrea Ilie Bolojan, proiectele derulate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny nu pot să dispară peste noapte”, este de părere Silviu Hurduzeu. Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a emis o serie de comentarii critice pe marginea recentelor declarații și decizii ale Premierului și Guvernului privind investițiile derulate de administrațiile locale, fiind de părere că este o abordare „tipic comunistă” și contraproductivă.
Silviu Hurduzeu recunoaște că nu toate proiectele locale au „un coeficient de multiplicare economică însemnat sau un efect social considerabil”, dar avertizează împotriva unei abordări „paușale”. „Nu e nicio șmecherie să tai piciorul dacă ai infecție atunci când poți acționa chirurgical”, a declarat Hurduzeu, pledând astfel pentru o analiză mai nuanțată și individualizată a investițiilor.
Silviu Hurduzeu avertizează că proiectele finanțate prin Programul Anghel Saligny „nu pot să dispară peste noapte”, chiar dacă ar exista o astfel de dorință. Acesta a atras atenția asupra faptului că sunt contracte semnate care trebuie onorate, iar anularea lor ar putea duce la consecințe dezastruoase. „Altfel, 3.000 de administrații locale intră instant în insolvență”, susține Hurduzeu.
Pe de altă parte, președintele CJ Caraș-Severin atrage atenția că una din problemele țării o reprezintă existența a două Românii: „una dezvoltată în zona urbanului mare și una sărăcită în rural și urbanul mic. Acest clivaj creează frustrare și aduce blocaje. Noi trebuie să ajutăm această a doua Românie să se ridice, nu să contribuim la deșertificarea sa. Asta înseamnă: drumuri, apă și canal, gaze, servicii medicale și acces la școli. Dacă mergem în continuare ignorând România rămasă în urmă, vom pierde cu toții.
Acest mesaj nu se dorește un atac la adresa cuiva, ci un semnal că direcția politică în care se îndreaptă lucrurile nu e bună. Prea multe fronturi deschise, prea multă terapie de șoc”, mai adaugă Silviu Hurduzeu.
Karina TINCUL
















Dar,pina acum,ce proiecte de dezvoltare are acest județ?? Cu o multiplicare cit de cit a investiției? Mai nimic. Doar cind vine acest om si începe sa taie ce tot furați de ani de zile,sinteti Gica contra? Sinteti duplicitari si o sa dispăreți cu toții. Poate avem alegeri anticipate si atunci veți dispărea. Nu mai băgați strâmbe de tot felul pt acest premier ce îndreaptă lucrurile si taie tot ce ați furat atitia ani!!!!
Acesta a atras atenția asupra faptului că sunt contracte semnate care trebuie onorate …
–
Onoare? De la Vadu Crișului? 🙂
Este foarte bine sa se finalizese ce s.a inceput pri Anghel Saligni dar atentie daca nu au fost finalizate in termenul programat pri proiecte sa nu se aprobe nimi in plus sa suporte cei xare nu le.au implementat. A fist o indolenta totala. Sa fie trasi la raspundere cei care au avut responsabiltate si nu le.au impleme tat. Au avut destul timp la dispizutie. Dar interesele particulare au primat. Ori nu s.au inteles la mita cu constructorul si l.au tot amanat. Din acsasta cauza s.au reziliat co tracte si s.au inceput alte proceduri de alkcare. Trebuue verificate su facu audit la toate contractele care au fost in derulare si nu au atins macar 90% in timpul prevazut de finalizare. Sa li se retraga total proiectul si s.al suporte cei vinovati. SA NU VENIM ACUM SI SA ZICEM CA ESTE FOARTE RAU CA SE SUSPENDA SAU SE ANULEAZA CONTRACTUL PE ANGHEL SALIGNI