UPDATE: Accident grav la Armeniș! Patru adulți și un copil au fost răniți!

 

accc

Update: Se pare că în total în accident au fost rănite 5 persoane, 4 adulți și un minor.

……………………………

Un grav accident de circulație soldat cu victime, una fiind un copil, a avut loc în această dimineață la Armeniș, zona Piatra Scrisă.

Două autoturisme au intrat în coliziune și din primele informații, accidentul s-ar fi soldat cu 2 victime.

La fața locului s-au deplasat 3 echipaje ale pompierilor militari din Caransebeș cu 3 autospeciale: SMURD, descarcerare și stingere, precum și echipaje SAJ și IPJ. Sosite la locul accidentului, forțele de intervenție au constatat că în cele 2 autoturisme se aflau 7 persoane, din care 4 adulți. Unul dintre șoferi a fost descarcerat. În accident au fost implicați și 3 minori din care 2, după o prima evaluare, nu păreau a fi răniți, dar erau foarte speriați.

a79dd9cc-6767-41e6-b342-4dc36a59e7cc

Cel de-al treilea minor prezenta traumatisme la cap. Aceștia au fost transportați de un echipaj SAJ la Spitalul Municipal Caransebeș pentru mai multe investigații. Două persoane – una inconștientă și alta conștienta dar necooperantă, au fost preluate de un echipaj SAJ și unul SMURD, iar celelalte 3 victime conștiente și cooperante, au fost preluate de echipaje SAJ și transportate de asemenea la spitalul din Caransebeș”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, Magdalena Tocmelea.

În total pentru preluarea victimelor au intervenit 5 echipaje SAJ.

La această oră, drumul este blocat pe ambele sensuri de mers.

18050677-7304-422a-9ccd-d3ba5b62e7e5

c68a0f68-1355-443a-a4f9-210567bd7cb0

Lorena POENARU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Adrian

    Vad ca ala cu Peugeot avea antena din aia de “alo colegu” …
    Asta inseamna ca individul a plecat de acasa cu ideea sa incalce legea.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei