„Proiectul tramvai a pornit frumos, dar s-a transformat și a devenit dintr-un Mercedes un veritabil hârb, care o să mai fie și dat în folosință. Este bătaie de joc la adresa reșițenilor, pe bani publici”, acuză consilierul local Gabriel Dinu (PRO România).
Ședința Consiliului Local Reșița de astăzi s-a încheiat într-o notă tensionată, după ce Gabriel Dinu a pus tunurile pe consilierii liberali și pe conducerea administrației locale, nemulțumit de modul în care se derulează lucrările la proiectul de reintroducere a tramvaiului. Dinu susține că el nu și-a asumat niciodată acest proiect și că multe aspecte nu au fost discutate anterior. Pe de altă parte, consilierul PRO România s-a arătat impacientat de faptul că circulația mașinilor va fi îngreunată odată cu introducerea tramvaielor.
„Proiectul acesta este pe investiții sau pe reparații? Poate să îmi spună și mie cineva? Sunt o groază de lucrări care se fac astăzi și mâine se repară sau se reia procesul.
Legat de zona Govândari, s-a gândit cineva atunci când a dat ok-ul pentru proiectarea căii de rulare că autobuzele nu au alveolă pentru coborârea călătorilor? Autobuzele circulă și opresc pe prima bandă”, și-a început tirada Gabriel Dinu, care a părut surprins să afle de la viceprimarul Mădălina Chiosa că odată ce tramvaiele vor fi puse în funcțiune, autobuzele nu vor mai circula pe respectivul traseu. „Este o veste proastă și este o mare greșeală”, a afirmat Dinu, fiind de părere că tramvaiele de 30 de locuri sunt prea mici (în contrast cu corul celor care susțineau până nu de mult că Reșița nu are nevoie de tramvaie pentru că mai are cine să circule cu ele).
„Discuțiile noastre legate de tramvai au fost futuriste. Noi discutam în 2016 sau 2017 despre tramvaie care să se alimenteze electric de la nivelul solului și am ajuns la tramvai în care punem stâlp lângă stâlp și discutăm că nu putem să facem. Am transformat 2 căi de rulare pentru mașini într-o singură cale de rulare și, mai mult, acolo unde există cele două alveole pentru tramvai, am pus semafoare. Deci o să avem câte jumătate de oră de ajuns din centru până în Govândari. O să spuneți că o să mergem pe calea ocolitoare care o să se finalizeze, cea paralelă cu linia de cale ferată. Puteam să discutăm aspectele astea, eu nu mi-am asumat niciodată acest proiect, a fost vorba despre un proiect care a pornit frumos, dar s-a transformat și a devenit dintre-un Mercedes un veritabil hârb, care o să mai fie și dat în folosință. Este bătaie de joc la adresa reșițenilor, pe bani publici. Nu mai discutăm despre bani europeni, s-au dus de mult, de aia angajăm și bugetul Consiliului Local în tot soiul de vânzări, de cumpărări de bonduri care sunt un eșec, între noi fie vorba. Este o bătaie de joc, nu supervizează nimeni proiectele astea”, a mai acuzat Gabriel Dinu.
În absența primarului Ioan Popa, consilierii liberali prezenți la ședință l-au acuzat, la rândul lor, pe Dinu, că a început campanie electorală și că „a venit cu lecția bine făcută de la PSD”.
Pe de altă parte, Dănuț Jurubescu, directorul TUR, a lămurit câteva aspecte legate de circulația tramvaielor:
„Pe traseul din Govândari nu vor circula autobuze. Toate autobuzele ce vor circula în Govândari vor merge doar pe Muncii, unde au fost montate deja stații și pe stânga și pe dreapta.
În ceea ce privește dimensiunea tramvaielor, acestea nu sunt deloc prea mici. Noi circulăm acum pe traseul principal cu 10 autobuze, dintre care 4-5 sunt mai mici, iar restul au 18 metri, la fel ca și tramvaiele. Iar problema locurilor nu o să o rezolvăm neapărat din dimensiunea tramvaielor, ci din frecvența lor. Adică noi putem coborî chiar și la 4-5 minute, dacă este nevoie. Am făcut un program de circulație la 6 minute, la orele de vârf, doar folosind 9 tramvaie. Acum, cu autobuzele e la 8-10 minute. În plus, avem 13 tramvaie, deci dacă este nevoie putem folosi mai multe.
Tramvaiul va avea în permanență verde la semafor, noi estimăm de la terminalul din Kaufland la Piața Republicii în Muncitoresc va fi un traseu de maxim 20-22 de minute”, a precizat Jurubescu.
Karina TINCUL
Dar de Secretarul General al municipiului Resita ca a pierdut procesul cu ANI si ca este suspendat nu spuneti?
Va rog dezvoltati subiectul ca este interesant!
Tramvaiul va avea în permanență verde la semafor, noi estimăm …”, a precizat Jurubescu.
–
Mda, cum și trenurile feroviare au în permanență un ”verde la semafor”, completat cu semibariere și crucea (Sf. Andrei) la intersecții (treceri la nivel), aici lipsesc doar semnalele acustice.
Nu?
Are dreptate dl Dinu. Totul este un rahat, o porcărie. Apropo nu mai sunt acele năvalnice vb vine, Ooops dateuri vs elogii pupincuriste aduse Tăițelului vs.gașca looseristă a PeNaLe -ilor?Sau heirupismul desculților tâmpiți la a luat comanda în tramvaiul Tăițelului??Am vrea să știm, noi care mai gândim și nu vorbim, nu ascultăm comenzi la vorbă și gândire ca unii care se dau mari jurnaliști făcând pe deștepții și amenințând cu expresii din filmele americane pentru moși și babe 🤪🤪😉😉🤣🤣🤣🤣
Totuși, care va fi costul unui bilet de tramvai nesubvenționat? Ne spune cineva? Dar pe bune, nu cu artificii, cu subvenții, reduceri pentru abonați, etc.
Se mai trezește cate unul vorbind neîntrebat și în necunoștință de cauză.Un fel de Ion Necunoscutul.
Așa e amice, vezi le ști și tu pe toate, parcă ai fi Vasile al-2lea. Cui îi pasă!!??Altă întrebare.
Jurubescule, consilierul a precizat că din centrul Reșiței vom face 30′ până în Govândari, nu intervalul de timp dintre mijloacele de transport!
Nea’ Dinu, de ce nu ai sesizat, până acum, în ședințele de Consiliu, neregulile constatate pentru remedierea deficiențelor!? Sau ai chiulit ?
Sunteti niste idioti comunisti care faceti comentarii de rahat
Sunteti niste frustrati care nu ati facut nimic atatia ani doar ati trait intr o cocina .
Daca asta va place asta sa va dea domnul poate asa dispareri si ne scapam de voi nenorocitilor
Vasile tata, in momentul in care o dai in atacuri la persoana, e clar ca ai epuizat toate argumentele pro infrastructura Primarului. Ai trait prea mult timp in comunism baiete! Democratia inseamana pareri contrare.
Aceste lucrări sunt o bătaie de joc tocmai prin calitatea proastă a asfaltului care este „rar” din care răsare balastrul. Se ia pe roti, pur și simplu. Totul de face de dragul de a îngloba cat mai multe borduri .
Nu este un proiect gândit de specialiști,logic, se vine din urmă si se sparge,taie. Au uitat să coboare trotuarele. Un zona Miorița se sapă trotuarul pentru a introduce un cămin canalului.
Bătaie de joc cu dedicație firmei de 2 lei băgate pe gât de PNL pentru ce? Pentru a fi de acord Austria cu intrarea în Schengen pe cale aeriană.
Oare cat mai durează până se pun niște coșuri de gunoi, din acelea din lemn,metal cu 2K euro bucata?!
Niște sclavi am fost, suntem si vom fi dacă iar prezența la alegeri va fi de 30%.
Credeați ca un patron nu are interese de îmbogățire. Ha!
Bucur a pierdut definitiv procesul cu ANI prin decizia Inaltei curti de casatie.Pronuntata in 24 februarie 2024.Degeaba a dat banii inapoi ca nu se pune.
Hoție, Popa unde a fost ? L-a dus pe Filipescu în Zanzibar sa-i facă canalizarea.Daca o face ca pe Timișoarei e jale.
Apropo domnule primar pentru cartiere ce ai facut in doua mandate.Iti spun eu.NIMIC ,SA-TI FIE RUSINE!!!!
În sfârșit un ales local are curajul să spună adevărul despre reintroducerea tramvaiului în Reșița!
O sumă colosală cheltuită pentru ca, la final, să fie mai rău decât înainte. Proiect făcut parcă de oameni fără școală, lucrări jalnice, termene de execuție depășite, nu se mai înlocuiesc țevile de apă, totul în dispreț total față de adevăratele nevoi ale reșițenilor!
Subscriu, totul e făcut doar pentru a se incasa banii, răspunderea pentru calitatea lucrărilor și respectarea termenelor nu interesează pe nimeni,primarul are alte planuri acum, bănuții au intrat in pușculițele cui trebuia,iar reșițenilor nu le rămâne decât să – l voteze din nou.Lingaii și pupincuriști sunt sfătuiți să se abțină!👍
Și -au bătut joc de Reșița. Au dat peste cap traficul rutier. Bani risipiți…
Cum putem verifica toate facturile emise, toți banii alocați acestui proiect de tramvai ?
Oare, n-a furat nimeni bani ?
Toți cei implicați au fost cinstiți ?