Eliminat din cursa pentru Primăria Moldova Nouă prin decizie judecătorească și nu pe baza rezultatelor din cabina de vot, senatorul Adrian Torma a promis că va candida, din nou, în toamna acestui an, pentru funcția de edil al orașului din Clisura Dunării.
Actualmente senator PSD de Caraș-Severin, Adrian Torma a reluat dialogul cu locuitorii orașului Moldova Nouă pentru a-i informa despre intențiile sale și despre cum dorește să schimbe în bine orașul de pe malul Dunării:
„Anul 2024 este plin de provocări, iar eu am ales să candidez la funcția de primar al orașului Moldova Nouă. O funcție pe care am mai deținut-o și pe care ar fi trebuit să o dețin și astăzi dacă, în 2020, votul dumneavoastră, exprimat democratic, nu ar fi fost aruncat la coșul de gunoi și nu ar fi fost instalată o altă administrație publică într-un mod nedemocratic.
Avem în fruntea orașului o administrație care a avut timp 3 ani și 4 luni să demonstreze ceea ce poate dar, din păcate, nu a demonstrat mare lucru. Îmi doresc să discut cu dumneavoastră, locuitorii orașului Moldova Nouă, despre proiecte nefinalizate, întârziate; despre un aparat administrativ supra aglomerat, supra încărcat, plin de favoritisme și nepotisme; despre lipsa totală de transparență.
Comunitatea are nevoie de primărie în teren, nu în birou. Vom discuta și despre această „dictatură on-line“ impusă și controlată de niște troli conectați la banul public care, atunci când cineva comentează ceva împotriva administrație intervin și îl amenință că s-ar putea să pățească ceva.
Și, mai ales, vom discuta despre nepăsare și neputință care generează minciună și vinovați imaginari. Vă îndemn să urmăriți pagina mea de socializare și, așa cum ați fost alături de mine în 2016 și 2020 vă îndemn să fiți și acum“, este mesajul transmis de senatorul PSD de Caraș-Severin, Adrian Torma.
Dan AGACHE




















”Eliminat din cursa pentru Primăria Moldova Nouă prin decizie judecătorească și nu pe baza rezultatelor din cabina de vot …”
–
Trăiască democrația (originală)!
Deci, după cam doi-trei ani (de balanţă) ”s-a” constatat că, de fapt, după 3 luni nu mai existau probe și în consecință 3 (ani) > 3 (luni), soluţia fiind de clasare cu pagubă (de timp). Pentru unii.
Nu s-a stabilit (încă) și dacă sintagma ”consiliu din județul respectiv” ar semnifica exclusiv consiliu județean sau inclusiv/extensiv consiliu local ori consiliu de administrație.
Judecarea intenției legiuitorului (înțelept) fiind de competența ICCJ, nu?
”(2) Judecătoriile vor păstra materialele întrebuinţate în procesul electoral, în arhivă, separat de celelalte documente ale instanţei, o perioadă de 3 luni după declararea ca legal constituit a fiecărui consiliu din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti.”
(HG 947/2004, Art.1)