Când medicii din Germania, Franța, SUA și Austria i-au spus că nu există șanse fără chimioterapie, iar timpul nu mai avea răbdare cu ea, Adriana, o fetiță de doar 10 ani, era la un pas de tragedie. O tumoare uriașă îi apăsa inima și oricând putea intra în stop cardiac.
Toți au refuzat intervenția chirurgicală, considerând-o prea riscantă. Toți, în afară de unul. Un medic cu suflet de înger, Dr. Jozsef Furak, a ales să creadă în șansa ei și a spus hotărât: „O voi opera. Pot scoate peste 90% din tumoare.”

A fost o intervenție în premieră pentru un copil atât de mic, cu o echipă medicală dedicată, iar rezultatul a fost un miracol: Adriana trăiește.
În spatele campaniei pentru salvarea Adrianei stă Adina Pasere, președinta Asociației Cuib de Vise, cunoscută deja pentru inițiativa „Un milion de pași”, o mișcare caritabilă care a unit comunități întregi în sprijinul copiilor grav bolnavi. Și de această dată, Adina a mobilizat oameni, a strâns fonduri și a demonstrat că, împreună, imposibilul poate deveni posibil.
Deși lupta nu s-a încheiat — tratamentele grele și costurile uriașe o așteaptă în continuare — povestea Adrianei demonstrează că acolo unde există credință, curaj și solidaritate, se întâmplă minuni.
„Pentru noi, transparența este esențială. Fiecare donație e un gest de iubire și vrem ca voi să știți exact unde merg acești bani”, spune Adina Pasere, președintele Asociației Cuib de Vise.
Devizul medical este public, iar orice sprijin contează.

Cei care vor să ajute, pot dona în conturile:
- RO93CECEB00030RON2012811 — RON
- RO60CECEB000C1EUR2012816 — EUR
- RO56CECEB000B8USD2012821 — USD
Mențiune: „ADRIANA”
„Vă mulțumim că sunteți aproape de ea, că dați vestea mai departe, că donați, că vă pasă. Adriana vă mulțumește din inima ei mică”, transmite Adina Pasere.
Nu opriți lanțul de bine! Împreună putem scrie continuarea acestei povești.
Lorena POENARU

















