Toată suflarea jurnalistică, mai cu seamă cea care apare în perioada alegerilor, s-a îmbulzit ca să vază măritul aparat RMN de rit nou, de a cărui proveniență „made in Ilfov“ s-a ocupat cu toată bunăvoirea managerul Laza și el mai nou pe funcție (doar la Reșița), om cu experiență în funcții de conducere în domeniul sanitar, în special prin București.
Doar că noul serviciu de imagistică, care se regăsește tot în spațiul unde a fost montat și cel din perioada în care Consiliul Județean Caraș-Severin era condus de regretatul Sorin Frunzăverde (i-au dat jos și plăcuța unde se preciza acest lucru, na il Prezidente Dunca că ți-a ieșit și asta, aplauze furtunoase!), nu mai este prestat de angajați ai SJUR, ci de o societate din Ilfov, care, după cum spunea domnul manager Laza, își va asuma toate cheltuielile, inclusiv curentul electric care va fi contorizat separat, urmând ca pacienții din spitalul județean care vor necesita un control RMN să aibă prioritate în fața cazurilor externe.
Ce nu s-a înțeles? Bunii samariteni străbat într-o clipită din Ilfov până în Caraș-Severin, atunci când trebuie!
De altfel, decontarea RMN-urilor se va face prin Casa de Asigurări de Sănătate iar pentru ceilalți doritori pe banii lor. Vor putea fi scanați prin noul RMN aproximativ 14 pacienți într-o singură zi, pentru rezultate urgente fiind nevoie de o durată minimă de 15 minute iar pentru cele care nu sunt urgente de până la 24 de ore.
Deci, cu alte cuvinte, Serviciul de Imagistică, sub oblăduirea președintelui nostru iubit, Romeo Dunca, a ajuns să fie externalizat, practic o afacere pe față între multe alte afaceri care continuă să căpușeze acest spital.
De altfel, așa cum am relevat în conferință de presă, președintele Dunca, ca un bun și prosper om de afaceri, încurajează antreprenoriatul (din afara Banatului, că ai noștri e hoți și nenorociți, sîc!) într-un spital de stat, în fapt cel mai important spital din județul Caraș-Severin. Faptul că serviciile oferite de firma acceptată sunt de calitate, așa cum afirma președintele nu contest, deși, să spui că sunt de o mare calitate implică, fie că ești în cunoștință de cauză, adicătelea ai beneficiat de oareșce investigații ale afaceriștilor, fie că ai încredere oarbă în marketingul promovat de această societate din sectorul 6 al capitalei. Adică ești un credul.
În ce privește expertiza acestei societăți care a intrat într-un parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență din Reșița și implicit cu administrația județeană („un parteneriat win-win“, cum încerca să ne spele puțin interiorul craniului domnul Laza) ea nu a fost confirmată nici măcar printr-o declarație sforăitoare de către reprezentantul acesteia, Vlad Stoichescu, care a spus că această Clinică Sfântul Alexandru operează în Reșița lui natală și cam …atât.
Totuși, sperăm ca noua mișcare de „geniu“ a lui Romeo Dunca, cel care se vede deja președinte pentru un nou mandat, să fie și în beneficiul necăjiților de pacienți cărășeni, cei care trebuie, în continuare, să înfrunte cu stoicism condițiile oferite de un spital care n-a avut norocul să beneficieze de semnătura darnică a unui om care ar fi condus la o reabilitare in & outdoor a SJUR-ului, lucru recunoscut chiar de acesta, atunci cînd a mărturisit că la unul din staționarele din Reșița, bolnavii sunt urcați cu targa pe secții sau în pătură, după caz. Sau, și mai grav, uitați pe o bancă sau pe un scaun, dacă n-ai avut norocul să vii cu un aparținător care să bată pe la toate ușile, de cele mai multe ori nebăgat în seamă, nici măcar acesta.
Despre celelalte subiecte analizate de aleșii și numiții în funcții cheie ai neamului, despre cartelele lui Dunca de pe secții care au rămas la stadiul de bune intenții (era nevoie urgentă în perioada Alinei Stancovici, în era „nebunului de alb“ Laza pe cine mai interesează așa ceva?!), transmise sau dezbătute la această așa-zisă „tăiere de panglică“ și prezentate ca o mare reușită, într-un articol viitor.
Sergiu TABAN



















O escocherie mai mare nu am văzut. O să vedeți câți bani o să plătească spitalul pe investigații. O să ajungă să coste spitalul de câteva ori mai mult! Acest Rmn nu este de ultimă generație cum se tot spune… mai puțin nu se mai produce acest model…. Să aduci în 2023 Rmn cu gaură de 60 cm și cu 8 canale… este aceiași tehnică ca la cel pe care l-a avut spitalul înainte…. Doar ca cineva i să câștige mulți bani din afacerea asta.
O da ce specialist ești musiu în aparatura medicală. Ptiu drace, care credeam că în afară de ai sudui pe combatanții partidului PenaList Român nu te știam așa capabil 😅🤞.Treci pe la birou la mine și lasă un CV,ești angajat!!🤣🤣🤣🤞🤞🤞💪💪💪👎👎👎👎👎
Dacă lucrează cu casa este bine. Statul e prost manager. Mai bine 10% din zero și servicii pentru pacienți.
Escrocherie tip Dunca. Acest individ a văzut ca nu a putut lua muntele, apele termale de la Herculane, acum vrea sa acapareze și sistemul medical.Rusine.
Pleacă odată Dunca ca ne-am saturat de tune
doar afaceri paguboase pe spatele bolnavului roman. ce hotii mai fac si neoliberalii astia? adio pnl, adio psd. jos cu mafia acetor partide. au distrus acest judet. valea. altii. usr,pmp, forta dreptei. fara ciuma rosie.
Iată de ce trebuie să avem grijă cum votăm .
Era mai bine – domnilor – sa nu avem deloc, nu? Sau sa astepti 6-8 LUNi de zile?
Stai linistit si sanatate!Mai mult de 6 luni cu indulgenta nu ii dau la cei 14 pacienti/zi care il vor folosi…la Timisoara se face „de azi pe maine”…deci ne vom trata tot la ei..
Trebuie sa recunoastem ca are si dunca farmecul lui
Are far-mec(lă)?
Regretatul FV? Cine îl regretă? Cei care ii pupau mâinile, presa subjugata și aservita, cantatorii de osanale, laba de urs?
Indiferent de ce vrem noii Dunca isi face de cap pe fata sa plece dreak sa ne lase