25.9 C
Reșița
sâmbătă, 15 martie 25

Alianța PSD-PNL și coada lui Iohannis

Cu doctrine total diferite, cu electorat antagonic, cu idei indisolubile ale stângii cu dreapta, înfrățirea celor două mari partide din România părea (și încă mai pare) că are sorți de izbândă, dintr-un singur motiv: și unii și ceilalți vor la guvernare și nici unii nici ceilalți nu au cum să guverneze într-o altă formulă.

Întreaga construcție se bazează pe amiciția (de voie, de nevoie) dintre cei doi lideri: Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Au avut liberalii premier, acum au social-democrații, au comasat alegerile europarlamentare cu cele locale pentru a stăvilii ascensiunea partidelor extremiste, găsesc căi de a împăca și capra și varza. E drept, nu întotdeauna pe placul celorlalți lideri, dar când nu ai alternative, trebuie să te mulțumești cu ce ai.

Au făcut chiar și o alianță electorală pentru alegerile europene și pentru capitală. Chiar dacă aritmetica electorală de acum 4 ani nu arată tocmai așa, pentru Parlamentul European au căzut de acord: unul tu, unul eu și lucrurile păreau că se liniștesc. Atâta doar că…

Atâta doar că atunci când doi se împacă și vine un al treilea și-și bagă nasul (pardon, era să spun coada) se dărâmă întreaga șandrama. Pentru a nu exista discuții, cei doi lideri au stabilit drept cap de listă o femeie, independent politic: Ramona Chiriac, șefa reprezentanței Uniunii Europene în România, ajunsă cap de listă cu implicarea nemijlocită și nemărturisită a lui Iohannis, spun analiștii politic.

Numai ce s-au aprins reflectoarele pe proaspătul candidat independent că aceasta s-a și dat rănită și s-a retras din cursă. Și i-a lăsat pe cei doi lideri, Ciucă și Ciolacu în ofsaid. A mai durat o vreme până când cei doi au reușit să-și lămurească colegii cu ordinea pe liste și părea că lucrurile au intrat în normal.

A venit rândul primăriei capitalei. Degeaba erau cu două degețele pe sus Sebastian Burduja și Gabriela Firea, asemeni unor elevi silitori care vor la tablă atunci când știu lecția, că liderii lor, aceeași Ciolacu și Ciucă au spus nu, ne trebuie un independent pe care să-l susțină ambele partide și electoratul din dotare.

Și au stat cei doi la masa coaliției zi de vară până-n seară și în ziua următoare iară și nicicum nu reușeau să găsească pe cineva făcut după chipul și asemănarea lor: independent, cu notorietate, bun orator, curat pe mânuțe, gata să se sacrifice pentru a obține primăria capitalei.

Gurile rele spun că numele fostului (de acum) candidat dr. Cîrstoiu ar fi venit tot pe filiera Cotroceniului. Dacă e să-și bage… Iohannis coada… și-o bagă. La o primă vedere întrunea toate calitățile cerute: independent, bun orator, curat pe mânuțe (că doar e chirurg, nu) și… cam atât. Printre cerințe nu era trecută cea cu privire la scheletele din dulap care au ieșit repede la lumină: 3 sesizări la ANI privind incompatibilitatea.

Aoleu, ce ne face, ce ne facem, nu avem candidat se tot văitau cei doi, Ciucă și Ciolacu. E drept că nici staff-urile de campanie, conduse de cei trași pe linie moartă Firea și Burduja, nu s-au spetit să-l promoveze pe dr. Cîrstoiu. A fost nevoie de o ședință cu ușile închise (parțial) care a durat așa, cam la 17 ore, pentru ca cei doi lideri să ajungă la o concluzia la care nu voiau cu niciun chip: candidăm separat la funcția de primar, dar împreună la Consiliul General și la sectoare.

Ok, dar pe cine numim drept candidați? Ei, cum pe cine, pe Gabriela Firea și Sebastian Burduja. Unul PSD-ist, celălalt PNL-ist și fie ca cel mai bun să învingă. Din punctul meu de vedere, să învingă cel pe care am să-l votez eu, știți cum se spune, eu neavând buletin de București.

Concluzionând: după ce i-au tras pe linie moartă preț de aproape o lună, acum i-au scos pe cei doi din nou de la naftalină, le-au dat cap compas Primăria capitalei și i-au aruncat în focul luptei. Fericiți nu sunt nici votanții celor două partide, nici liderii lor și nici candidații, dar dacă-i musai… cu plăcere.

Din înaltul văzduhului, dintre norișorii fulgerați de Jet-ul prezidențial, Iohannis mai consemnează o înfrângere și un lucru făcut de mântuială. Celebra expresie; „Atât s-a putut“ revine, la fel ca după alte tentative prezidențiale de a lăsa ceva în urmă, precum România educată, ori lupta cu PeeSeeDee, cu corupția ori cu drogurile. Vom rămâne cu imaginea paltonului trântit pe capota mașinii și cu zâmbetul prezidențial inconfundabil, atunci când a răspuns întrebării: „Ceilalți profesori de ce nu au câte 6 case?“. „Ghinion!“.

Adevărul e că abia acum începe ghinionul candidaților la Primăria capitalei și a celor doi lideri care se văd deja, unul premier, iar celălalt președinte în locul lui Iohannis. Firea și Burduja vor rupe la greu din procentele lui Piedone și Nicușor, dar nu vor reuși să urce pe primul loc la alegeri (părerea mea). Într-o luptă cu Cîrstoiu, Piedone ar fi câștigat detașat fotoliul de primar. În cazul de față, Ciolacu va rămâne cu buza umflată, Firea și Piedone vor pierde și bucureștenii vor câștiga (oare?) bucuria de a-l avea primar pe Nicușor Dan încă 4 ani.

Știți ce mai lipsește din toată povestea asta cu Ciucă, Ciolacu și coada lui Iohannis? Clotilda, primar la sectorul 1 încă 4 ani!!!

Dan AGACHE

3 COMENTARII

  1. Iuliean Horneț, candidat independent la primăria capitalei. Un inventator care ar putea rezolva problemele energetice (și nu numai) ale tuturor românilor.
    O să aveți, vreodată, interesul de a-l prezenta cititorilor? Sau?

  2. ”au comasat alegerile europarlamentare cu cele locale pentru a stăvilii ascensiunea partidelor extremiste”

    Respectiv cu stăvilirea libertăților și drepturilor democratice individuale prin comasarea în noul CAP (exclusiv al lor). Coma + sarea …
    Nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei