Alimentarea cu gaze naturale, oprită marți pe mai multe străzi din municipiul Caransebeș

modelmic

Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită marți, timp de peste 10 ore, pe mai multe străzi din municipiul Caransebeș. Motivul: cuplarea unor conducte de gaz la sistemul de distribuție.

Reprezentanții Delgaz Grid anunță finalizarea unei lucrări de investiţii în cartierul Pipirig din municipiul Caransebeș, unde au fost înlocuite conducte şi branşamente pe o lungime de 12,5 kilometri.

Investiţia, a cărei valoare estimată este de 3,35 milioane lei, va îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru clienţii din localitate.

Pentru efectuarea lucrărilor de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuţie, compania este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în localitatea Caransebeș, marți, 19 noiembrie , începând cu ora 8:30, pe următoarele străzi:

Ardealului(parțial), Pipirigul Mic, I.L. Caragiale, 1 Mai, C. Porumbescu, G. Coșbuc, Fundătura Cetății, Teiului, Rovinei, Zăbranului, Plopului, Bradului, Pipirigul Mare, Ștefan Jianu, G. Enescu, Rapsodiei, Luta Iovița, Independenței, Mărășești și Aleea Oituz”, se arată într-un comunicat de presă al Delgaz Grid.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 19:00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei