Numirea PMP-istului Ionuț Popovici la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (o numire politică așa cum se întâmplă mereu în societatea românească) a reaprins subiectul Spitalului Județean de Urgență din Reșița.
Pe pagina sa de socializare, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin (ordonatorul de credite al SJUR) afirma ieri la prânz: „Managerul Spitalului Județean din Reșița, spital aflat în pragul falimentului, nu reușește să onoreze obligația din contract: aceea de a reduce datoriile. În plus, față de luna decembrie a anului trecut, ele tot cresc. Închiderea lanțului familial în care ginerele sau fratele aprobă plățile cerute de un manager neperformant va fi întrerupt. Doamna Stancovici va performa în altă parte“.
Soarta managerului Alina Stancovici era deja pecetluită și se aștepta doar momentul când Romeo Dunca o va demite. Nu s-a produs această demitere după ședința Consiliului de Administrație când majoritatea membrilor (vot politic) au lăsat la latitudinea președintelui CJ această posibilitate.
Ba mai mult de atât, Alinei Stancovici i s-a prelungit cu încă un an contractul de management: „I-am mai dat o șansă să performeze și să achite datoriile spitalului“, afirma Romeo Dunca. E clar că datoriile istorice ale SJUR nu puteau fi achitate peste noapte sau de pe un an pe altul. Cu toate acestea, la doar câteva săptămâni distanță, Romeo Dunca vine cu o soluție pentru Spitalul Județean: Adrian Cican.
„E nevoie de o persoană curajoasă, competentă și care să suporte travaliul ce va fi declanșat de o dorință reală de a schimba în bine soarta spitalului. Poate chiar una pusă pe ceartă cu toată lumea. Nu am nicio o problemă cu persoanele certărețe, dar competente, atâta timp cât cearta lor diluează orgolii, oprește scurgerea banului public și construiește binele pentru pacientul cărășean. Aștept recomandări în scris pe adresa mea la secretariatul Consiliului Judeţean. Să fie o persoană și cu ceva rezultate prin trecut și în domeniu. Așa cum este dl Cican, de exemplu. Da, Adrian Cican, cel care de multe ori m-a certat și pe mine… De ce nu? Îl voi suna personal… Poate dorește să facă istorie cu redresarea acestui spital“.
Contactat telefonic de Reper24, Adrian Cican a afirmat: „Eu nu schimb pe nimeni. Eu nu vin să o înlocuiesc pe Alina Stancovici. Avem o relație bună, o apreciez și am spus că nu i se pot reproșa prea multe. Eu fără concurs nu pot veni manager la Reșița, Alina Stancovici are toate șansele să câștige în instanță dacă va fi demisă. Eu rămân la Orșova, dar există mai multe variante în care pot ajuta Spitalul Județean de Urgență Reșița“.
Deci o eventuală numire a lui Adrian Cican în postul de manager al SJUR este exclusă (deocamdată), la fel ca și demiterea Aline Stancovici (tot deocamdată). Problema e încurcată rău, iar pacienții suferă din cauza condițiilor din unitatea sanitară, condiții cauzate în mare parte de conturile blocate ale spitalului, de finanțările insuficiente, de permanentul conflict între Alina Stancovici și Romeo Dunca.
Adrian Cican refuză să dea vrabia din mână pe cioara de pe gard. Nu vine fără concurs la SJUR. Chiar dacă va fi demisă astăzi, Alina Stancovici poate ataca în instanță decizia, fapt ce va împiedeca organizarea unui nou concurs de manager. Să mai amintim și faptul că plecarea lui Cican de la conducerea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș s-a datorat amestecului unui influent om politic, coleg de partid cu Romeo Dunca.
Cican are soluții pentru redresarea SJUR, a afirmat chiar domnia sa. I le va prezenta astăzi (luni, 6 iunie, ora 10:00) lui Romeo Dunca, în cadrul unei întâlniri la care va fi prezent și Reper24, de unde vom face o transmisiune live, cu acordul celor implicați.
În concluzie, reiau titlul acestei informații: Alina Stancovici nu a fost demisă (încă); Adrian Cican nu vine manager la SJUR (încă), iar situația spitalului reșițean rămâne incertă, în detrimentul pacienților.
Dan AGACHE
”Nu s-a produs această demitere după ședința Consiliului de Administrație când majoritatea membrilor (vot politic) au lăsat la latitudinea președintelui CJ această posibilitate.”
–
Latitudine lipsită de longitudine (chestiuni de ”verticală”).