Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a anunțat că alocațiile pentru copii vor crește începând cu 1 ianuarie 2025. Aceasta a precizat și noile sume care vor fi acordate după majorare, menționând că acest pas vine în sprijinul familiilor, asigurând un suport financiar mai consistent pentru susținerea copiilor.
„Alocațiile vor crește din 2025 cu 10,4%, rata inflației. Asta înseamnă că după estimările colegilor noștri, pentru alocațiile copiilor care sunt peste 2 ani vom avea, sper să nu greșesc, o creștere la 323 lei, dar și a celor care sunt sub 2 ani, de asemenea, vom avea o creștere de 10,4%, vom ajunge la 700 și ceva de lei”, a declarat Simona Bucura Oprescu.
Alocațiile de stat pentru copii au crescut și în luna ianuarie a acestui an, cu 13,8%, astfel:
- de la 256 de lei pe lună la 292 de lei pe lună pentru copiii peste 2 ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale și profesionale;
- de la 631 de lei la 719 lei pentru copiii cu handicap cu vârste de până la 18 ani.
Din ianuarie 2023, valoarea alocațiilor de stat pentru copii se indexează anual, automat, cu valoarea anuală a inflației. Valoarea inflației anunțate de Institutul Național de Statistică (INS) esrte de 10,4%.
Dan AGACHE

















