Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare pentru reabilitarea termică a blocurilor prin intermediul ADR Vest (Agenția de Dezvoltare Regională Vest) a ajuns la final, iar Primăria Reșița a reușit să depună proiecte pentru un total de 13 blocuri din zona centrală, a anunțat primarul Ioan Popa.
Nu sunt singurele blocuri pentru care administrația locală speră să obțină bani europeni. Anterior au fost deja depuse spre finanțare majoritatea blocurilor cu 10 etaje din Govândari care nu au fost încă cuprinse pe astfel de proiecte. Inclusiv blocurile 6 și 8, aflate recent în atenția publicului după apariția unor fisuri pe pereții exteriori ai clădirilor.
„Noi am reușit și felicit pe această cale colegii mei din Direcția de Proiecte Europene și Investiții, am reușit să depunem 13 blocuri, practic toate cele din centru, Romarta, CEC, Casa de Cununii și în spatele Polivalentei sunt vreo 6-7 blocuri la Pătru Iacob și a mai rămas un bloc, dacă nu mă înșel, la gară. În total, 13 blocuri, toate din zona centrală.
Cele din Govândari sunt depuse deja toate. Cele cu zece etaje, mă refer, de pe Bulevardul Republicii. Cu zece etaje au rămas puține, au rămas ceva pe Muncii. Sunt foarte multe cu patru etaje, dar noi ne-am focusat pe cele mari pentru că e foarte mult de lucru și am încercat să le facem în primul rând pe cele care au foarte mulți locatari în ele. La un bloc cu zece etaje, o scară are patruzeci de apartamente”, a explicat primarul Ioan Popa.
Cu privire la șansele de a obține fonduri pentru tot ce s-a depus, primarul este optimist: „Pe tot ce am depus eu sunt convins că vom primi finanțare. Noi ne-am consultat cu ADR-ul. N-am vrut nici să exagerăm…” a explicat Popa.
Scepticism privind o nouă sesiune de finanțare
Pe de altă parte, primarul Popa și-a exprimat scepticismul cu privire la posibilitatea de a mai rămâne resurse financiare suplimentare pentru imobilele rămase sau de a se deschide o nouă sesiune în curând.
„Nu cred, sincer să fiu cu dumneavoastră, nu cred că mai rămân resurse financiare. Au depus foarte mulți, și Caransebeșul, și Moldova Nouă. Sunt orașe care au depus și valorile sunt destul de mari,” a avertizat Ioan Popa.
El a făcut o paralelă cu problema supracontractării în cazul PNRR, unde cererile au depășit cu mult resursele alocate, subliniind că aceeași situație s-ar putea aplica și fondurilor de reabilitare: „Eu sunt convins că s-au depus peste suma care a fost alocată pentru aceste anvelopări”, a precizat Ioan Popa, adăugând că în cazul în care vor apărea noi sesiuni sau vor fi alocate fonduri suplimentare, Primăria va analiza posibilitatea de a depune cereri și pentru restul blocurilor care necesită reabilitare termică.
Karina TINCUL


















Bravo țineo tot asha urez succes și pentru finalizarea la termen a blocului din mociur. Și cu bobul de vara că s-a defrișat dealul și acuma se așteaptă să crească vegetația la loc ca sa se mai defrișeze încă o dată.
Uimitoare performanță!
Recent prin ziarele centrale certa și amenința cu 0 toleranță locuitorii unui bloc cu 10 etaje din Govândari cu amenzi că li se crapă blocul și ei nu i-l repară!!!
Tot cu vopsitul gardului pe dinafară și tot așa înainte???
Ce aflăm noi pe aici, 13 (număr cu noroc), blocuri, TOATE în centru, loc de dat cu bobu și bungeeJUMP, restul să plătească amenzi și să scoată banu la înaintare pentru întreținerea atmosferei!
Măcar în al 13-lea ceas trezește-te primare și demarează un proiect de regenerare urbană a micro 1 pe care l-ai exclus din 2017 și pe care tot promiți că lucrările de regenerare urbană o să le faci din bugetul local deși au trecut 8 ani și s-au aprobat 8 bugete locale și nimic nu s-a făcut. Așa că lasă prostiile și pupatul în dos a lui Bolojan pe la Antena 3, și ocupate de proiectul de regenerare urbană a micro 1 prin ADR VEST. Restul e cancan.
Important e ca blocurile sa fie mari, astfel incat si spaga sa fie grasa. Restul nu are nici o logica urbana: de-a lungul bulevardelor/centru sa se vada frumos gardul dar numai la blocurile de 10 etaje, in rest se plimba leopardul…sau vulpile.
Spoiala clasica ca orice alta lucrare pe care a pus mana Popica. Dai ca merge si asa. Pinguinii norocosi aplauda…restul sa fie sanatosi.
Popica dixit ca a invatat din greselile trecute: nu mai deschide multe santiere noi in acelasi timp.
Meanwhile in Resita, in acelasi timp:
1. Anvelopare blocuri 10 ETAJE…sans numero.
2. Bob de vara.
3. Reconversie funicular.
4. Promenada cu 6/8 poduri (nu se mai stie exact cate…tot se taie/adauga).
5. Centura ocolire Resita (statia de curent-Terova)
6. Reamenajare Mico 2-4, Calea Caransebesului si Parcul Tricolorului.
Lucram ca si pana acum? Spaga inainte si comisiile de receptie fortate sa semneze cum o fi dupa?
Tot este bine ca avem capacitatea de a ne recunoaste gresalele fara voie facute inainte si de ce nu, sa devenim oameni mai buni.
Apoi primare!!
Jumătate de an la blocul 4 și cred că-i prinde Crăciunul!
De unde aduceți firmele astea fantoma,care coboară seara sacii cu peturi de bere?
Oare chiar nu-i ia nimeni la rost!
Scoateți afara trântorii și trimitetii pe teren!!
Pe bulevardul Republicii Nr 4,6,8 in spatele blocurilor este jungla ,grădini ce trebuiesc înlocuite cu locuri de joacă,seara îți este frica sa treci prin spatele blocurilor,este plin de bețivani, boschetari,drogați dar nu se vede nici un control nu mai avem siguranță de a merge pe strada ,nu se mai vede nici un echipaj de ordine pe bulevard și niciunde