O exploatare minieră de suprafață, realizată în perioada 2018 – 2019 pe un teren privat din intravilanul comunei Luncavița a condus doi ani mai târziu la o surpare a malurilor și la o alunecare de teren care a distrus drumul comunal DC32.
Edilul comunei Nicolae Ion Velescu a făcut demersurile necesare pentru cuprinderea acestui tronson de drum, de doar câteva zeci de metri în programul de reabilitare a infrastructurii rutiere pe calamități. Din păcate suma alocată în 2020 pentru reabilitarea acestuia a fost destul de mică.
„A trebuit să suplimentăm noi, de la bugetul local cu o altă sumă pentru a reuși să redăm circulației acest tronson de drum comunal din interiorul localității Verendin. Nu era de datoria noastră dar nu puteam face altceva pentru că localnicii aveau nevoie de această arteră rutieră“ a afirmat edilul Nicolae Ion Velescu.
Administrația locală a dat în judecată firma care a efectuat exploatarea de suprafață a cărbunelui și speră să obțină în instanță sumele folosite pentru reabilitarea tronsonului de drum. Între timp acesta a fost reabilitat, iar circulația se desfășoară normal în intravilanul localității.
Dan AGACHE