O tragedie care ne cheamă să fim oameni! În seara de 30 decembrie 2025, chiar în pragul Ajunului de Anul Nou, destinul a lovit fără milă o familie tânără din județul Caraș-Severin. Familia Retezan, Elena Alina și Elvis Petrișor Retezan, împreună cu fetița lor de doar 3 ani și jumătate – a rămas fără nimic, după ce locuința lor din localitatea Comorâște, comuna Forotic, a fost mistuită complet de flăcări.
În doar câteva clipe, munca de-o viață, amintirile, hainele, jucăriile copilului și siguranța unui cămin s-au transformat în cenușă. Au rămas fără acoperiș deasupra capului, fără lucruri esențiale, dar mai ales fără liniștea de a ști că au un loc sigur în care să-și crească copilul.

O tragedie cu atât mai dureroasă cu cât s-a petrecut într-o perioadă care ar fi trebuit să fie despre speranță, lumină și începuturi noi.
Solidaritatea începe să prindă contur, dar nevoile sunt uriașe
Primele gesturi de sprijin nu au întârziat să apară. Oameni cu suflet mare au reușit să ajute familia cu alimente și haine, însă drumul spre normalitate este lung, iar nevoile sunt mari. Reconstruirea unei vieți de la zero nu se face într-o zi.
În acest context, primarul comunei Forotic, Alexandru Sporea, face un apel emoționant către toți cei care pot și doresc să ajute:
„Haideți să fim oameni, haideți să fim aproape. Fiecare gest, oricât de mic, înseamnă speranță. Împreună putem dovedi că solidaritatea și omenia încă există și că o familie poate fi ridicată din cenușă cu sprijinul nostru”.

Cum puteți ajuta
Orice formă de sprijin este binevenită: donații financiare, alimente, haine, sau orice alt ajutor oferit din inimă.
Pentru cei care doresc să sprijine financiar familia Retezan, donațiile pot fi făcute în contul:
IBAN: RO75BRDE110SV21844231100

Un gest mic poate schimba un destin
Fiecare distribuire a acestui apel poate ajunge la cineva care poate ajuta. Fiecare contribuție, indiferent de valoare, aduce un strop de speranță unei familii greu încercate și, mai ales, unui copil care are nevoie de siguranță, căldură și un viitor.
„Dumnezeu să răsplătească fiecare inimă bună”, se arată în apelul umanitar lansat de primarul comunei Forotic.

Astăzi, mai mult ca oricând, suntem chemați să demonstrăm că suntem o comunitate. Că, în fața durerii, nu rămânem indiferenți. Că din cenușă se poate renaște, atunci când oamenii aleg să fie aproape.

Lorena POENARU


















Pentru cel care a scris articolul
In astfel de situații se furnizează:
– contul bancar
– titularul contului
– o persoană de contact
– un număr de telefon
(pentru a putea lua lumea legătura cu ei și să știe ce au primit deja și ce mai e nevoie)
Ultimele trei detalii vă lipsesc.
Adunați-vă puțin și scrieți un articol cum trebuie, cu toate informațiile necesare.