12 C
Reșița
joi, 04 decembrie 25

Anina furată cu furtunul: Viceprimarul Solomon, prins la țeavă de Aquacaraș!

Viceprimar cu robinetul deschis la furat: Piscina lui Solomon, udată cu apa orașului pe blat.

Într-un oraș în care cetățenii plătesc din greu fiecare metru cub de apă potabilă, viceprimarul Aninei, Silviu Alexandru Solomon, pare să fi găsit o „soluție” mai convenabilă: branșamentul ilegal direct la rețeaua publică de apă a operatorului Aquacaraș. Nu, nu e o metaforă și nici vreun atac politic. E realitatea pură și simplă, scoasă la lumină de o investigație tehnică riguroasă a celor de la Aquacaraș.

Specialiștii companiei au început să investigheze după ce pierderile inexplicabile de apă înregistrate pe contorul magistralei au început să capete proporții greu de ignorat. Urmărind traseele suspecte, echipa de intervenție a dat peste un adevărat festival de furtunuri – improvizații care alimentau nu doar o toaletă și o bucătărie, ci și piscina familiei viceprimarului. Da, ați citit bine – piscina.

Această „operațiune de hidratare clandestină” nu a fost pusă în scenă de vreun grup de infractori anonimi, ci chiar de firma deținută de familia celui care, teoretic, ar trebui să apere interesul public. În loc să fie un model de corectitudine, viceprimarul Solomon a ales să fie un model… de cum să furi apă potabilă în văzul întregului oraș.

Rezultatul? O amendă de 29.000 de lei, aplicată de Aquacaraș pe baza unui calcul estimativ al pierderilor. O sumă care pare ridicol de mică în raport cu gravitatea faptei și funcția deținută de cel implicat. Mai ales într-un oraș în care facturile la apă ajung la limita suportabilului pentru mulți locuitori.

Această situație arată, încă o dată, cum dublul standard se instalează confortabil în scaunele de la conducere. Pentru unii, legea e opțională, mai ales când au robinetul puterii la îndemână. Pentru restul, rămân restanțele, somațiile și robinetul închis de la Aquacaraș.

Un exemplu toxic pentru comunitate, o palmă peste obrazul celor care încearcă să respecte legea și să trăiască demn, fără „derivații” din conducta publică. Dar poate că, de data aceasta, presiunea opiniei publice va fi mai mare decât presiunea din țeava viceprimarului.

Sergiu TABAN

12 COMENTARII

  1. Păi Aqua cacaș nu poate da amenzi că nu e organ care sa sancționeze . Politia trebuie sa ia act și asta e caz penal. Fiind caz penal e greu de crezut că îl va deranja cineva, probabil că se va baga gunoiul sub preș și gata. De remarcat însă că prejudiciul e mult mai mic decât salariul filipescului. Deci nu e in stare viceprimarul sa fure cat e in stare filipescu sa ducă acasă legal. Cum e și soarta asta .. 💩

  2. Conform art. 46^1, din Legea serviciilor comunitare pentru utilități publice, nr.51/2006, republicată cu modificările și completările ulterioare:
    Constituie infracțiune în domeniul serviciilor de utilități publice și se pedepsește potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, dacă sunt săvârșite cu intenție, următoarele fapte:
    a. Furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă […]
    Furtul se pedepsește cu închisoare de la șase luni și 3 ani sau cu amendă penală.

  3. În Anina funcționează principiul :” dacă ești cu primarul Românu, poți face ce vrei , iar dacă nu ești cu el , vei fi hărțuit”. Cam așa stau lucrurile în Anina. Apropo, faceți și o investigație despre acest Romanu și o să aflați mai multe măgării și surprize.😆😆😆

  4. Pentru cine fura si ocupa o o functie publica amenda sa fie dubla. Sa faca si puscarie pentru ca este o infractiune in forma continua. Dar la noi hotii se pazesc reciproc. Nici vorba ca primarul sa il demită!

  5. Doresc o explicatie in legatura cu controalele efectuate se fotografiile facute unde apare sotia in bucatariesi distribuita de dv.si mai ales pe Facebook respetiva sau respectivu care a facut poza respectiva a cerut consimtamantul ei ca sa i faca poza?Ea este doar o angajata vom demara cu dare in judeacata Reper24.ro

  6. Cu toate ca este blurat i se vede fata toata lumea ne intreaba ce a facut sotia ?Vreti pulicitate ne vedem in judecata daca sa efectuat control la Clim asta e problema patronilor si nu a angajatei sau angajatului

  7. Rușine domnul primar, de la ce partid ai fi, apa care o furai o plăteau oamenii cinstiți, dar ce sa zic la nivel mai înalt se fura mai mult în dauna oamenilor cinstiți, ni sa promis cinste și corectitudine.

  8. Sa își dea demisia hoțul și primarul sa își ceara scuze ,deoarece a ales un hoț sa ii fie vice.Plus ca ei fac legea în oraș,nu poți trece ca pieton pe stradă deoarece sunt mașini parcate pe trotuar și pe-o parte și pe alta ,unele parchează la restaurantul vicelui și altele la autoservire consilierei pnl și uite asa noi cetățenii orașului trebuie sa facem slalom printre mașinile specialilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei