Anul 2015, în județul Caraș-Severin! Retrospectiva celor mai importante evenimente din ultimele 12 luni! (IV)

4

Reper 24 vă propune în aceste zile o scurtă trecere în revistă a celor mai importante evenimente petrecute în județul Caraș-Severin, în anul 2015. Ne vom aminti împreună de tot ce s-a întâmplat demn de remarcat din punct de vedere al justiției, din punct de vedere administrativ, politic, social etc., în ultimele 12 luni. Astăzi, lunile octombrie, noiembrie și decembrie: 

Pe data de 5 octombrie, a avut loc deschiderea anului universitar 2015-2016, la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița. 1.700 de tineri și-au început studiile la Universitatea din Reșița, dintre care 1.600 la studii de zi și 100 la învățământ la distanță. În plus, în ciuda dificultăților cu care s-a confruntat, Universitatea reșițeană și-a menținut și în acest an toate cele 26 de programe de studiu, dintre care 23 la zi și 3 la distanță. „Universitatea a trecut în ultimele luni prin vremuri de ispitire și a reușit să învingă aceste vremuri cu ajutorul lui Dumnezeu”, afirma în discursul său rectorul Doina Frunzăverde.

modelmic26

În octombrie, reprezentanții WWF au făcut public un caz de braconaj surprins cu ajutorul camerelor video instalate de organizație în Munții Țarcu. Mai multe persoane, printre care și un pădurar cărășean, angajat al Ocolului Silvic Oțelu Roșu, au fost surprinse în timp de braconau un cerb în Situl Natura 2000. Filmarea celor de la WWF arată clar cum aceștia intră în pădure și se întorc cu trofeul.

modelmic43 (1)

În luna octombrie, Liceul Teoretic „Diaconovici-Tietz” din Reșița, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din municipiul de pe Bârzava, a împlinit 138 de ani de la înființare. Pentru a marca cum se cuvine acest moment, liceul reșițean a găzduit o serie de dezbateri și prezentări, activități urmate de un amplu spectacol aniversar, derulat pe scena Palatului Cultural din Reșița. Istoria unității de învățământ, cunoscută de reșițeni sub numele de „Bastilia”, este una bogată, bazele actualului liceu fiind puse în anul 1877, sub forma unei școli pentru fete.

modelmic58

Operatorul județean de apă și canalizare din Caraș-Severin a trecut prin momente grele în luna octombrie, după ce a rămas fără bunurile din dotare. Acestea au fost vândute de ANAF, în ciuda faptului că anterior cei de la Finanțe s-au arătat de acord cu garanțiile oferite de Consiliul Județean și de Consiliul Local Reșița în contul datoriei acumulate de societate în urma corecției financiare impuse de ISPA. Suma recuperată de ANAF în urma licitației a fost infimă, ea ridicându-se la doar 0,01% din datoria de 1,3 milioane de euro pe care o are de plătit Aquacaraș.

modelmic74

Pe data de 12 octombrie, procurorii DIICOT au dat buzna în locuința unui bărbat de 34 de ani din Reșița, bănuit de trafic de minori și relații sexuale cu aceștia. În cursul anului 2015, pedofilul a racolat prin intermediul sistemelor informatice precum jocurile online și reţelele de socializare, şi a primit în uscătoria blocului în care locuiește, minori de sex masculin, cu vârste cuprinse între 12-14 ani, pe care i-a exploatat prin obligarea la acte sexuale, profitând de starea de vulnerabilitate a acestora. Pedofilul a fost surprins în flagrant în timp  ce se pregătea să intre în locuinţa sa cu una dintre victime. Mai grav este faptul că bărbatul a mai fost condamnat o dată pentru relații sexuale cu minori, la patru ani de închisoare. Foto: glasul-hd.ro

modelmic86

Pe data de 14 octombrie, primarul orașului Oțelu Roșu a declarat pentru Reper 24 că nu va mai candida pentru funcția de primar la alegerile locale din 2016, edilul declarându-se dezamăgit de nenumăratele bețe în roate cu care s-a confruntat în acest mandat. „Nu este o decizie definitivă, dar în proporție de 99,9 la sută sunt convins că nu voi mai candida. Decizia a venit în urma unor discuții avute acasă cu familia și cam acesta ar fi rezultatul discuțiilor”, a explicat Luca Mălăiescu.

modelmic90

Pe 14 octombrie, a fost percheziționat biroul judecătorului cărășean Nicușor Maldea, într-un dosar în care se efectuează cercetări faţă de un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.  În acest caz, pe lângă judecătorul Nicușor Maldea, sunt suspectați lichidatorul judiciar Ion Tudor și notarul Florica Dobre. Conform cercetărilor, Maldea fiind investit cu soluţionarea unor dosare privind insolvenţa unor societăţi comerciale, a pretins şi primit suma totală de 80.000 euro de la două persoane, cu scopul de a admite cererile de intrare în faliment a respectivelor societăţi. foto Nicusor Maldea: infocaransebes.ro

modelmic94

Pe data de 16 octombrie, 26 de persoane au ajuns la spital după ce autocarul în care se aflau a fost implicat într-un accident ce a avut loc pe Calea Orșovei din Caransebeș. Șoferul autocarul care transporta spre casă mai mulți muncitori de la firma de cabluri din oraș, a pierdut controlul volanului intrând pe contrasens unde a izbit în plin o altă mașină în care se aflau două persoane. Ulterior, autocarul a lovit un ceas electronic de pe marginea drumului și s-a oprit într-un stâlp de electricitate. Sursa foto: resita. ro

modelmic108

Tot în luna octombrie, oamenii legii au luat pe sus doi angajați ai Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat din județ care se aflau într-o razie de control pe șoselele cărășene. Angajații Consiliului Județean, Gheorghe Bujancă și Florin Boată au oprit în trafic un tir cu tonaj depășit și i-au cerut șoferului suma de 1.000 de lei pentru ca acesta să scape basma curată. Șoferul tirului a fost cel care a anunțat organele de cercetare penală. În luna decembrie, instanța a decis pentru fiecare câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de luare de mită.

modelmic156

Veste proastă pentru Primăria Reșița, în luna octombrie, după ce  Curtea de Apel Timișoara a decis că Direcția pentru Patrimoniu din cadrul Primăriei Reșița nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de SC ECO BAU-PARC, societatea care se ocupă de administrarea parcărilor cu plată din municipiul de pe Bârzava. În consecință administrația locală va trebui să plătească celor de la Eco Bau-Parc daune în valoare de peste 300.000 de lei. Decizia luată de Curtea de Apel Timișoara este definitivă.

modelmic175

La începutul lunii noiembrie, Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Caransebeşului, a sfințit biserica ridicată în zona Căminelor din Reșița. Lăcaşul de cult a primit hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, este realizat în stil Bizantin, lucrările începând în anul 2007.

modelmic1

Pe data de 3 noiembrie, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ilie Iova, i-a înmânat cineastului Ioan Cărmăzan titlul de cetățean de onoare al județului. Modest, Cărmăzan, a afirmat că se bucură de primirea acestui titlu care reprezintă o recunoaștere a muncii și activității sale, dar și o ocazie de a se reîntoarce la origini, de a reveni în județul Caraș-Severin, locul în care întotdeauna se simte copil.

modelmic17

În noiembrie, administratorul Sălii Polivalente din Reșița a decis închiderea acesteia, în urma tragediei din clubul Colectiv care a îndoliat o țară întreagă. Sala nu dispunea de dotările esențiale  pentru a face față unui eventual incendiu, iar conducerea acesteia a decis ca locația să fie închisă, de teama unei amenzi de peste un miliard de lei. Conform declarațiilor lui Robert Buzzi, administratorul sălii, cele patru ventilatoare de evacuare a fumului de care sala dispune nu sunt conforme, pentru punerea la punct a problemei, fiind nevoie de o sumă de 65.000 de lei.

modelmic71

O altă veste îngrijorătoare, aceea că județul Caraș-Severin rămâne fără operator de gunoi, a devenit publică tot în luna noiembrie. Criza deșeurilor era provocată de două aspecte: pe de o parte operatorul care se ocupa de sortarea și transportul deșeurilor își înceta activitatea, iar pe de altă parte centrul de management al deșeurilor din dealul Lupacului,  care ar fi trebuit finalizat la finalul anului 2015 urma să fie gata de abia undeva în vara lui 2016. Primarii localităților cărășene au fost convocați în ședință de urgență, aducânduli-se la cunoștiință  că fiecare dintre ei trebuie să găsească o soluție pentru comunitatea de care o reprezintă.

modelmic82

Pe data de 16 noiembrie, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni a fost condamnat de Tribunalul Caraș-Severin la șapte ani și patru luni de închisoare cu executare. Acesta a fost condamnat de două ori pentru infracțiunea de  trafic de influenţă, la patru ani de închisoare, respetiv șase ani, pedepse ce au fost cumulate la șapte ani și patru luni de închisoare cu executare. În ceea ce-l privește pe nepotul vicepreședintelui Consiliului Județean, acesta s-a ales cu o pedeapsă mult mai blândă pentru complicitate la trafic de influență: un an și patru luni de închisoare cu suspendare.

modelmic107

O altă veste din domeniul justiției, a venit tot în luna noiembrie: pe râurile Şucu-Olteana şi Bistra Mărului, situate în situl Natura 2000, din munții Țarcu, nu vor fi construite microhidrocentrale. Judecătorii au dat câștig de cauză Federaţiei Coaliţia Natura 2000, decizând să anuleze acordurile de mediu emise de Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin. Decizia este una definitivă.  Autor fotografii râul Olteana: Alin Drăguşin.

tarcu

Cea mai importantă știre a lunii noiembrie a fost, fără îndoială, reținerea primarului Reșiței, Mihai Stepanescu, în urma unor percheziții efectuate atât la sediul Primăriei, cât și la cele două domicilii ale edilului din Reșița și Timișoara, într-un dosar  care viza comiterea unor infracțiuni de corupție, în perioada 2014 – 2015. În momentul în care a fost dus la audieri la Timișoara, Stepanescu declara că nu este vinovat de nimic și că nu a primit niciodată mită. După doar câteva ore, acesta și-a schimbat povestea, recunoscându-și vina, în fața probelor adunate de procurori.

modelmic-step

Pe data de 23 noiembrie, Mihai Stepanescu și-a prezentat demisia din funcția de primar al municipiului Reșița. În aceeași zi, consilierii locali reșițeni s-au reunit într-o ședință de urgență pentru a alege persoana care va ocupa până la finalul actualului mandat funcția de primar. În cadrul ședinței, a fost citită și demisia înaintată de Stepanescu, în care acesta și-a cerut scuze în fața colegilor din Consiliul Local și în fața reșițenilor pentru situația neplăcută în care a fost pusă Reșița din vina sa. Cel ales să conducă destinele orașului Reșița pentru următoarele luni, a fost viceprimarul Ioan Crina.

modelmic141

Pe data de 25 noiembrie, Ilie Iova a devenit, oficial, singurul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, după ce Ionesie Ghiorghioni și-a pierdut mandatul de consilier județean și automat funcția de conducere din forul județean. Ghiorghioni și-a păstrat luni de zile funcția, măcar cu numele, mulțumită lipsei de interes a unei părți a consilierilor județeni de a-l demite, proiectul de hotărâre în acest sens fiind respins de două ori de aleșii județeni. Decât să voteze demiterea lui Ghiorghioni, aceștia au preferat, se pare, să aștepte ca vicepreședintele să își piardă mandatul în urma absenței de la Consiliu, îngreunând în acest mod activitatea forului județean.

modelmic142

Tot pe data de 25 noiembrie, consilierul județean și vice-președintele PSD Caraș-Severin, Nicolae Ștefănescu și-a anunțat în mod oficial candidatura la Primăria Reșița. Ștefănescu, membru al Partidului Social Democrat încă din anul 1994, a declarat că va candida ca independent. Cu toate acestea, liderul social-democrat nu și-a dat demisia din partid, afirmând că o va face doar cu o zi înainte de a-și depune candidatura.

modelmic155

Spre finalul lunii noiembrie, a fost anunțată concedierea a 100 de angajați ai societății Aquacaraș. Măsura face parte dintr-un plan de eficientizare al companiei, care include printre altele și ajustări salariale pentru directorii operatorului de apă și canal din Caraș-Severin.

modelmic154

Spre finalul lunii noiembrie a fost inaugurat noul sediu al Primăriei Anina. 150.000 lei a costat reabilitarea clădirii unde odinioară se desfășura activitatea personalului tesa de la Combinatul Minier. Primarul Aninei, Gheorghe Românu și viceprimarul Dorin Ungureanu, s-au declarat mulțumiți de rezultatul reabilitării și prin aceasta al simplificării procesului birocratic pentru cetățeanii din Anina. Vechea clădire a Primăriei va fi și ea reabilitată printr-un proiect european și va deveni un muzeu dedicat mineritului.

modelmic182

Luna decembrie a început, cum altfel, cu sărbători dedicate Zilei Naționale a României. Peste 1.000 de reșițeni au înfruntat frigul și ploaia pentru a participa la manifestarea organizată cu acest prilej în centrul civic al Reșiței. Momentul cel mai așteptat și gustat de publicul de toate vârstele a fost parada militară. Prin fața reșițenilor au defilat un pluton al jandarmeriei, urmat de două plutoane ale Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă „Semenic”, un pluton al Inspectoratului de Poliție, dar și autospecialele pe care forțele MAI le folosesc în misiuni.

modelmic

Pe data de 5 decembrie, la Reșița s-a dat startul sărbătorilor de iarnă, fiind aprinse luminile ornamentale. Sute de copii au asistat la momentul festiv și la tradiționala întâlnire cu Moș Crăciun.

modelmic28

Florin Franț și Irina Oriol, cei doi profesori ai UEM care pretindeau bani sau favoruri sexuale pentru a oferi note de trecere la examene, s-au prezentat pe data de 7 decembrie din nou în fața instanței de judecată, pentru a-și afla sentințele. Florin Franț urmează să stea în spatele gratiilor pentru doi ani, a decis Tribunalul Caraș-Severin. Profesoara Irina Oriol a fost condamnată la nu mai puțin de trei ani și zece luni de închisoare cu executare. La aflarea sentinței, aceasta a izbucnit în lacrimi în sala de judecată. Lavinia Ghiță a fost condamnată și ea la trei ani și două luni de închisoare cu executare, în vreme ce Mihai Vișan s-a ales cu doi ani și jumătate cu suspendare și muncă în folosul comunității.

modelmic43

Pe 12 decembrie, Partidul Național Liberal Caraș-Severin a făcut public numele candidatului care va reprezenta PNL la alegerile pentru Primăria Reșița:  în urma sondajului efectuat în perioada 4-6 decembrie, s-a decis ca reprezentantul liberalilor să fie omul de afaceri Nelu Popa. Acesta a obținut un scor de 46 la sută din voturile alegătorilor, cu aproape zece procente mai mult decât a obținut contracandidatul său direct din partea PSD, au anunțat reprezentanții PNL.

modelmic70

Una dintre cele mai importante și mult așteptate investiții în educație, a fost finalizată la Oravița, la mijlocul lunii decembrie, după aproape 8 ani de la momentul în care a fost pusă prima cărămidă. Este vorba de un campus preuniversitar, o locație de cinci stele prin care, spun autoritățile locale, standardele învățământului la nivelul orașului vor crește considerabil. Investiția, în valoare totală de 19.359.000 de lei, a fost realizată cu fonduri europene și cuprinde o serie de clădiri noi care să acopere complet nevoile viitorilor elevi care vor trece pragul Școlii de Arte și Meserii din oraș.

modelmic95

Percheziții la jumătatea lunii decembrie la sediile, magazinele și depozitele producătorului de carne din C+C Caraș-Severin. Vizate au fost mai multe persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 3.600.000 de lei, prin evaziune fiscală. 90 de angajați ai firmei au fost conduși la audieri. Din cercetări a reieşit că reprezentantul C+C și al altei firme vizate, cu obiect de activitate producţia, distribuţia şi comercializarea de produse alimentare, în perioada 2011-2015, nu ar fi declarat integral obligaţiile salariale aferente celor aproximativ 583 de angajaţi ai societăţilor comerciale. În urma audierilor, patronul societății C+C, Claudiu Cocora, a fost reținut pentru 24 de ore.

modelmic94 (1)

O altă știre importantă, tot din domeniul justiției, a venit pe data de 18 decembrie: foștii directori ai UCM Reșița, Adrian Chebuțiu și Adrian Preda vor petrece următorii cinci ani după gratii, conform sentinței Curții de Apel București. Cei doi au fost găsiți vinovați în dosarul în care omul de afaceri Said Baaklini a cerut rambursări ilegale de TVA de aproximativ 60 de milioane de euro pentru patru motoare nefuncționale, cumpărate de la UCM Reșița la un preț de 50 de ori mai mare. Sentința este definitivă.

modelmic121

Nume cunoscute ale sportului reșițean și cărășean au fost omagiate în luna decembrie la Consiliul Local Reșița, când viceprimarul Ioan Crina a  înmânat diplomele de cetățeni de onoare ai Reșiței pilotului Lucien Hora, antrenorului emerit de atletism Iosif Corneliu Măzăran, fostei campioane la popice Maria Zsizsik și lui Ilie Pătruică, cel care a coordonat mișcare sportivă reșițeană în anii 60,70,80 și 90. „Ați reprezentat cu cinste municipiul Reșița pe plan național și internațional, ați sprijinit sportul cu multe eforturi, dar și cu devotament. Ați format la rândul dumneavoastră generații de viitori campioni”, li s-a adresat viceprimarul Ioan Crina, celor mai noi cetățeni de onoare ai Reșiței, omagiați pentru contribuția adusă la creșterea prestigiului sportului românesc.

modelmic119

Începând cu data de 21 decembrie, Consiliul Județean Caraș-Severin are un nou membru:  caransebeșeanul Mihai Minea, reprezentant al Partidului Național Liberal. Acesta a fost numit în funcție în locul lui Ionesie Ghiorghioni, care și-a încetat mandatul de consilier județean, după ce a absentat timp de șase luni, de la lucrările forului. În trecut, Minea, care și-a asigura noii colegi că se vor putea bizui pe onestitatea și puterea lui de muncă, a ocupat funcția de consilier local la Caransebeș, timp de trei mandate.

minea

Pe data de 22 decembrie, judecătorii Tribunalului Caraș-Severin, care ar fi trebuit să dea sentința în cauza în care sunt judecați președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, și fostul vicepreședinte Ionesie Ghiorghion, au decis repunerea dosarului pe rol. Motivul: o serie de neconcordanțe între declarațiile inculpaților și martorilor! Noul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 12 ianuarie.

modelmic138

În luna decembrie, au fost finalizate lucrările la stația de epurare de la Caransebeș, cu o lună şi jumătate înainte de termen. Considerată cea mai  modernă staţie de epurare din Banat, aceasta are un debit de până la 540 de metri cubi pe oră, dar poate prelua şi debite de până la 1.000 mc/oră.  Valoarea investiţiei este de 27.271.673 de lei.

modelmic139

La finalul lunii decembrie, prefectul județului Caraș-Severin, Nicolae Ciobanu, a semnat ordinele privind încetarea înainte de termen a mandatelor primarilor de la Zăvoi și Prigor, Ion Scorobete și Pavel Verindeanu. Atât Scorobete cât și Verindeanu au fost condamnați de instanță la închisoare cu suspendare, după ce au fost prinși luând mită. În locul lor, primăriile Zăvoi și Prigor vor fi conduse de cei doi viceprimari: Doru Cîrdei, respectiv, Ion Vintilă-Miclău.

preff

Tot la finalul lunii decembrie, consilierii județeni cărășeni au decis numirea Corinei Pascotă în funcția de director executiv al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat a județului Caraș-Severin. Pascotă, care a ocupat până în prezent funcția de director al Gărzii de Mediu Caraș-Severin, a fost numită prin transfer la DADPP.  Numirea Corinei Pascotă „a fost una sinceră”, care s-a făcut doar pe criterii ce țin de competență, neavând nimic de a face cu politicul, a ținut să precizeze vicepreședintele forului județean, Ilie Iova.

modelmic157

Citește și Anul 2015, în județul Caraș-Severin! Retrospectiva celor mai importante evenimente din ultimele 12 luni! (I)

Citește și Anul 2015, în județul Caraș-Severin! Retrospectiva celor mai importante evenimente din ultimele 12 luni! (II)

Citește și Anul 2015, în județul Caraș-Severin! Retrospectiva celor mai importante evenimente din ultimele 12 luni! (III)

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei