Anul 2022 a fost marcat de noi recorduri climatice: în Europa, vara 2022 a fost cea mai caldă înregistrată de la debutul măsurătorilor şi suprafeţele arse de incendii de vegetaţie au fost cele mai extinse, cu peste 600.000 de hectare distruse. La nivel global, emisiile de CO2 provenite din surse fosile nu au fost niciodată atât de mari ca în 2022.
Valul de caniculă a cuprins mai multe ţări europene, iar pompierii s-au luptat cu vaste incendii forestiere. „Mii de pompieri din Portugalia, Spania şi sud-vestul Franţei se luptă cu flăcările, în timp ce localnicii povestesc că nu au mai văzut aşa ceva”, relata BBC la jumătatea lunii iulie.
În nordul Portugaliei, un pilot a murit când avionul său cu apă s-a prăbuşit în zona Foz Coa, în apropiere de graniţa cu Spania. Pilotul portughez care a murit zbura singur într-o aeronovavă amfibie de tip Fire Boss.
Incendiile au făcut ravagii și în regiunea Gironde din Franţa, unde au fost evacuate peste 12.000 de persoane. În sudul Spaniei, lângă Costa del Sol, aproximativ 2.300 de persoane au fost nevoite să fugă din calea unui incendiu care s-a extins pe dealurile Mijas. Turiştii de pe plaja din Torremolinos au văzut coloane mari de fum ridicându-se pe dealuri, unde mai multe avioane luptau împotriva flăcărilor.
Şeful Federaţiei Pompierilor din Franţa a avertizat cu privire la impactul pe care încălzirea globală îl are asupra protecţiei civile. „Pompierii, securitatea civilă sunt cei care se ocupă zilnic de efecte – şi aceste efecte nu vor apărea în 2030, ci chiar acum”, a declarat Grégory Allione.
Valurile de căldură au devenit mai frecvente, mai intense şi mai persistente din cauza schimbărilor climatice induse de om. Terra s-a încălzit deja cu aproximativ 1,1 °C de la începutul erei industriale şi temperaturile vor continua să crească dacă guvernele din întreaga lume nu vor reduce drastic emisiile de carbon.
Dan AGACHE