S.C. MEMORY SERV S.R.L. cu sediul în CARAŞ-SEVERIN, localitatea Reşiţa, str. Str. TIMISORII, nr.
23, , telefon 074565948, înregistrată sub nr. J11/1090/1994 la oficiul Registrului Comerţului, CUI/CIF 6828461, implementează proiectului cu titlul: ”GRANTURI PENTRU CAPITAL DE LUCRU ACORDATE IMM-URILOR”co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare nr. M2-13409 din 03-08-2021 încheiat cu Agenția pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului CLUJ-NAPOCA denumita în continuare AIMMAIPE.
OBIECTIVUL MĂSURII: Obiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3, a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.
Rezultate în urma impelementării proiectului: menținerea sau suplimentarea numărului de angajați existenți la data înscrierii electronice pentru o periodă de minim 6 luni de la momentul plății ajutorului financiar.
Valoarea totală a grantului este de 834813.75 RON.
Finantare nerambursabila: 725925 RON.
Cofinantare: 108888.75 RON.
Data incepere proiect: 12.08.2021
Termen implementare proiect: 6 luni de la data începerii proiectului.
Proiectul se implementează la sediul societății în CARAŞ-SEVERIN, localitatea Reşiţa, str. Str. TIMISORII, nr.23, prin PRIN PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMPETITIVITATE, Axa prioritară 3 – Sprijinirea IMM-urilor ca reacție la pandemia COVID-19, Prioritatea de investiții 3d – Sprijinirea capacității IMM-urilor de a crește pe piețele regionale, naționale și internaționale și de a se angaja în procesele de inovare, în contextul crizei provocate de COVID-19 și Ordinului de aprobare nr. 1060/2857/2020 a schemei de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia COVID – 19.


















