ANUNŢ SELECŢIE PARTENERI

anunt

în cadrul Apelului de proiecte POCU Axa Prioritară 5 Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Obiectivul tematic 9 „Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare”, Prioritatea de investiții 9.vi: Strategii de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității, Obiectivul specific 5.1. Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate (roma și non-roma) din orașe/municipii cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC”

Municipiul Reşiţa anunţă organizarea unei proceduri de selecţie a partenerilor privaţi pentru încheierea unui Acord de Parteneriat, în vederea elaborării şi depunerii unei fişe de proiect şi ulterior a unei cereri de finanţare aferente unui proiect în cadrul Programului Operațional Capital Uman, Axa Prioritară 5 Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, în conformitate cu prevederile:

  • U.G. nr. 64/2009 cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009;
  • G. nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă;
  • OUG nr. 40/2015 privind gestionarea financiara a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020;
  • METODOLOGIE PRIVIND SELECȚIA PARTENERILOR, ENTITĂŢI PRIVATE în cadrul proiectelor implementate prin POCU 2014-2020

Cerinţele generale pe care trebuie să le îndeplinească partenerul pentru a fi selectat în vederea constituirii parteneriatului pentru depunerea cererii de finanţare pentru viitorul proiect, precum si Criteriile de eligibilitate sunt specificate în GHIDUL SOLICITANTULUI CONDIȚII SPECIFICE ÎN CADRUL APELULUI DE FIŞE DE PROIECT POCU/GAL REŞIŢA/2021/5/4/FACILITARE COMUNITARĂ, ASISTENȚĂ JURIDICĂ ȘI CAMPANII DE VOLUNTARIAT respectiv: https://galresita.ro/ghid-pocu-gal-resita-2021-5-4-facilitare-comunitara-asistenta-juridica-si-campanii-de-voluntariat-revizuit-consultare-publica/

NOTĂ: Neîndeplinirea acestor cerinţe şi a criteriilor de eligibilitate determină respingerea oricărei candidaturi.

Cerinţele specifice pe care trebuie să le îndeplinească partenerul pentru a fi selectat în vederea constituirii parteneriatului sunt specificate în Anunţul de selecţie parteneri (şi anexele aferente) în cadrul Apelului de proiecte POCU Axa Prioritară 5 Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Obiectivul tematic 9 „Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare”, Prioritatea de investiții 9.vi: Strategii de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității, Obiectivul specific 5.1. Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate (roma și non-roma) din orașe/municipii cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC”publicat adresa de internet a Municipiului Reşiţa: www.primaria-resita.ro

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei