Polițiștii cărășeni împreună cu polițiști de frontieră, polițiști de la transporturi, de la imigrări și jandarmi au desfășurat o acțiune cu efective mărite în Stațiunea Băile Herculane și localitățile rurale arondate, Cornea, Cornereva, Domașnea, Iablanița, Luncavița, Mehadia, Mehadica și Topleț, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, prevenirea faptelor antisociale, dar și pentru prevenirea, combaterea și descurajarea migrației ilegale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru, pe parcursul celor 4 ore au fost efectuate verificări concomitente pe raza comunelor, pe drumurile publice, atât pe DN 6, cât și în interiorul localităților, în zona gărilor, autogărilor, la unități de cazare, unități de alimentaţie publică și societăți comerciale.
La activități au participat polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin – serviciile de Ordine Publică, Rutier, Investigații Criminale, Investigarea Criminalităţii Economice, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Poliția Stațiunii Băile Herculane, polițiști de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi, polițiști de frontieră de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin, polițiști de la Biroul pentru Imigrări al Județului Caraș-Severin și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

Astfel, au fost efectuate acțiuni de control pe drumurile publice și în parcările amenajate pe DN 6, în cadrul cărora au fost verificate peste 200 de autovehicule, peste 60 de conducători auto fiind testați cu privire la consumul de alcool sau alte substanțe.
Au fost legitimate aproape 300 de persoane, dintre care 25 de cetățeni străini, au fost verificate 11 societăți comerciale, 8 agenți de securitate și 4 persoane înregistrate ca deținători de arme.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate aproape 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei, cele mai multe, 149, pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice.
Alte 12 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de conviețuire socială, 3 pentru fumatul în spații comerciale publice închise, 7 pentru nereguli în ceea ce privește utilizarea caselor de marcat fiscale, 12 pentru nereguli privind paza obiectivelor și a bunurilor și alte 2 pe linie de silvicultură.
Ca măsuri complementare au fost reținute 3 permise de conducere, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare, au fost confiscați aproape 1.700 de lei și 9 metri cubi de material lemnos, transportați fără documente legale, în valoare de aproape 2.300 de lei.
Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni, privind conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, după cum a mai informat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.

Lorena POENARU


















”…Au fost legitimate aproape 300 de persoane … au fost aplicate aproape 200 de sancțiuni …”
–
Bravo, iată un randament de 66,6% în favoarea umplerii bugetului (gol) de stat.
Liberalii, prin interne (Predoiu), încurajează și turismul cărășean!
Nu?