11.9 C
Reșița
marți, 25 martie 25

Aproape patru milioane de lei merg spre Dealu Mare!

Veste bună pentru reșițeni. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat astăzi 17 contracte ce vor fi finanțate prin Programul Operațional Regional. Printre acestea se regăsește și proiectul privind reabilitarea căii de acces strada Feroviarului – strada Dealu Mare, în vederea extinderii transportului public, care va beneficia de o finanțare de aproape 4 milioane de lei.

Conform unui proiect de hotărâre adoptat în toamna anului trecut de consilierii locali reșițeni prin intermediul căruia au fost aprobați indicatorii tehnico-economici la faza de proiect tehnic al investiției, proiectul este unul amplu și prevede reabilitarea mai multor străzi, printre care Ștefan cel Mare, Dealul Mare, Nikolaus Lenau (parțial), Vârfului și Badea Cârțan, cu o lungime totală de aproape 2.300 de metri. Proiectul include și lucrări de îmbunătățire a iluminatului stradal, realizarea pe unele tronsoane de rețele pluviale noi, amenajarea de rigole. Valoarea investiției se ridică la peste 8 milioane de lei, bani ce ar veni atât din fonduri europene, cât și de la bugetul local, se preciza în proiectul aprobat anul trecut de consilierii locali.

În total, ministrul Cseke Attila a semnat astăzi 17 contracte de finanțare, în valoare totală de 59.075.700,48 lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA.

Dintre acestea, 9 proiecte vizează creșterea eficienței energetice, precum și modernizarea infrastructurii educaționale, rutiere și culturale din:

  • municipiul Piatra Neamț, pentru creșterea eficienței energetice la Colegiul Național de Informatică și la Liceul de Arte ”Victor Brauner”, va beneficia de 9.142.851,86 lei;
  • municipiul Galați va beneficia de 1.225.770,22 lei pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a corpurilor A și B ale Grădiniței cu program prelungit nr. 9;
  • comuna Parava (jud. Bacău), pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea/mansardarea unui centru integrat comunitar, va beneficia de 468.928,06 lei;
  • municipiul Sebeș (jud. Alba) va beneficia de 6.053.410,99 lei pentru modernizarea străzilor Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna De Aur și Sticlarilor;
  • municipiul Reșița (jud. Caraș-Severin), pentru reabilitarea căii de acces Str. Feroviarului – Str. Dealu Mare, în vederea extinderii transportului public, va beneficia de 3.818.305,40 lei;
  • orașul Târgu Neamț va beneficia de 11.070.669,32 lei pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale nr. 2 ”Grigore Ghica Vodă”;
  • comuna Copălău (jud. Botoșani), pentru construirea unei săli de sport cu rol educațional, va beneficia de 6.381.609,88 lei;
  • Parohia Niculiţel II (jud. Tulcea) va beneficia de 15.508.958,15 lei pentru conservarea, restaurarea și punerea în valoare a Bisericii ”Sf. Atanasie”, cu amenajarea incintei, construirea unui corp anexă și iluminat arhitectural.

Alte 8 proiecte au ca obiectiv creșterea competitivității unor firme, prin dezvoltarea activităților și achiziția de echipamente și utilaje performante.

 

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei