Armă de vânătoare deținută ilegal, ridicată de polițiști! Un tânăr de 28 de ani, reținut!

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au efectuat marți, trei percheziții domiciliare în județ, într-un dosar penal de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor. Acțiunea a avut loc sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

În urma perchezițiilor, forțele de ordine au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, o armă letală de vânătoare și muniție deținută ilegal. Printre obiectele confiscate se numără 3 cartușe letale calibru 16 mm și 28 de cartușe calibru 8×57. De asemenea, polițiștii au descoperit și ridicat 251 de articole pirotehnice din categoria P1, deținute fără drept.

Pe baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr în vârstă de 28 de ani. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Caraș-Severin.

„La activități au participat polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane și Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Karina TINCUL

Știrile zilei