Asistenta din Măureni nu avea coronavirus! „Adevărul a învins! Lupta noastră de trei zile are un răspuns!”

asis

Strigător la cer! Rezultatul testului COVID-19 cu care se pretindea că a fost infectată asistenta din Măureni a ieșit negativ. Corina Radics, preoteasă și asistentă în Măureni a ajuns la spitalul din Reșița cu o fractură deschisă la picior. Decesul asistentei a survenit după un șir de întârzieri și erori medicale, la scurt timp.

Tragedia familiei preotesei ucisă de un sistem depășit și prăbușit de panica coronavirus a devenit sfâșietoare în momentul în care au fost înștiințați că cea pe care au pierdut-o în doar câteva ore de la ceva ce părea un accident casnic, a fost confirmată post-mortem pozitiv la testul COVID-19.

Primarul comunei Măureni, Brian Filimon, dar  și familia au aflat că testul este negativ în urma unui apel telefonic cu DSP Caraș-Severin, astăzi, după ce edilul a purtat o conversație cu noul director, Romeo Dumitrescu.

După trei zile de luptă, edilul, comunitatea și familia au aflat un adevăr care pentru ei era o certitudine încă din ziua confirmării primului test.

Lupta pentru aflarea adevărului a început imediat după rezultatul primului test, primarul Filimon și familia au făcut demersuri pentru repetarea testului la Institutul Cantacuzino, rezultatul fiind negativ, asistenta și preoteasa pe care sâmbătă o comunitate îndurerată au condus-o pe ultimul drum altfel decât și-au dorit, nu avea coronavirus.

Dar nedumeririle nu se opresc aici. Edilul și comunitatea se întreabă acum pe ce bază s-au mai prelevat astăzi teste membrilor familiei, dacă rezultatul în cazul preotesei lor este unul negativ!

Primarul din Măureni este indignat de faptul că deși a insistat la medicină legală, cei de acolo au refuzat cererea primarului și a familiei de a fi ținută la morga spitalului până la sosirea rezultatului celui de-al doilea test pentru ca familia să o mai vadă pe Corina Radics pentru ultima dată. Înmormântarea a fost însă în condițiile impuse de ordonanță pentru cazurile celor uciși de coronavirus.

Situația este una fără precedent. Nu s-a mai întâmplat până acum în țară ca după un rezultat pozitiv, pus după deces, al doilea test să fie negativ. Se așteaptă acum rezultatul testelor membrilor familiei.

 Citește și UPDATE: Tragedie la Măureni! „Încercăm să salvăm oamenii de un virus, dar îi lăsăm să moară de restul bolilor sau accidentelor”

Citește și Doamna Corina, asistenta medicală din Măureni, condusă pe ultimul drum în aplauzele comunității! „Cu siguranță este acolo sus și ne veghează” 

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

8 Comentarii

  1. Gruev Nicoleta

    La puscarie cei care au refuzat sa o consulte! Acum,una doua,toti mor de corona virus. PS: Doctorii,”eroii nostri”, mi e scarba!

    Raspunde
  2. ELI

    IN ALTE IMPREJURARI,AS CREDE POSIBILITATEA ASTA DAR CHIAR ACUM…N-AS CREDE. UN LUCRU E INSA CLAR;SINT ORI SUPERFICIALI ORI INCOMPETENTI! ASA CEVA NU-I POSIBIL NICI DACA PACIENTUL E VIU DAR DACA….NU MAI E IN VIATA,DOAMNE FERESTE-NE CA AJUNGI SA-TI FIE TEAMA DE SPITAL CA DE BOMBE!

    Raspunde
  3. zero

    “Nu s-a mai întâmplat până acum în țară ca după un rezultat pozitiv, pus după deces, al doilea test să fie negativ.”

    Ba da!
    S-a mai întâmplat ca o unitate militară să lichideze “terorişti” (un pretins “rezultat pozitiv”), iar după deces, al doilea test să fi negativ. Nu erau terorişti. Erau doar soldaţii aceleiaşi armate chemaţi în ajutor (la aeroportul Otopeni în 1989).
    Oameni care au murit degeaba.
    S-a mai întâmplat ca după un pretins “rezultat pozitiv” înainte de deces (pretinsă conducere sub influenţa băuturilor alcoolice), al doilea test să fie negativ după o corectă interpretare. La puştiul cu coasta fracturată cu motocicleta. Care şi el a murit degeaba la Reşiţa.
    Doar că oamenii au cam uitat …
    Falsurile şi “interpretările” depind de interesele pretinselor “autorităţi” de a-şi proteja sau de a creea imagini ale pretinselor “instituţii” drept … credibile.
    Sub perdele de fumuri si fum, sunt doar nişte “fantome” ale unor impostori iluzionişti.
    Majoritatea.
    Cât despre coronavirus: în România, “Annual death rate” este de 1,2%, respectiv o medie de 723 decese în fiecare zi, din diferite cauze.

    Raspunde
  4. imoGen

    Și uite așa medicii de la spitalul din Reșița au mai bifat un deces.
    Nu-i va trage nimeni la răspundere, își vor vedea în continuare de salariile de 15-20 000 ron și de cabinetele private, iar ei nu sunt în stare să trateze o fractură.
    Să mai cereți donații pentru spital și pentru medicii “eroi”!

    Raspunde
  5. Balyko Terezia

    toata lumea dă cu părere despre caz,dă cu piciorul in cadre medicale,care acum nu mai sint in linia întăi ,nu mai sint eroi, sînt oameni care pot greși si dacă au gresit platesc pentru aceasta.Ca ori ce pacient care este luată cu salvare de acasă i se întocmeste o foaie de urgență in care trec toate manoperele si medicamentele aplicate pacientului plus radiografia si analizele de urgență.În momentul internări in spital se întocmesc foaia de observatie a pacientului in care se face anamneza , istoricul bolii relatate de pacient sau apartinători in rest medicul consultă, prescrie analizele tratamentul, deci totul negru pe alb. comisia colegiului medicilor are datoria să dea veridictul dacă a fost o greșală de conduită în tratament sau pur si simplu a făcut o embolie pulmonară care a fost si este posibil într-o fractură deschisă deci toată simptomatologia de insuficiență respiratorie s-a prescris pe seama virusului mult temut RESPECT PENTRU CADRELE MEDICALE VĂ ROG.

    Raspunde
  6. DANILEA DRAGHICI

    TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ TOȚI CARE AU INTERES A ROMÂNIA SĂ FIE CUPRINSĂ DE PANICĂ, SĂ NE FIE ÎNCĂLATE DREPTURILE LEGALE, SĂ AJUNGĂ ÎN ÎNCHISOARE NEGREȘIT FĂRĂ ÎNTÂRZIERE TOȚI CEI CARE ȚIN ACEST SISTEM CORUPT ÎN BRAȚE! NU, SE OMOARĂ OAMENI NEVINOVAȚI DIN PROSTIE, IGNORANȚĂ, INCULTURĂ, IMATURITATE, NECUNOAȘTEREA DOMENIULUI MEDICAL ȘI A CONSECINȚELOR ACESTUI DEZASTRU! SĂ RĂSPUNDĂ NAȚIUNII TOȚI CEI CARE AU CERUT CA MULTE CAZURI NETESTATE SAU TESTATE CA FIIND POZITIVE, DAR ÎN REALITATE ERAU NEGATIVE, SĂ RĂSPUNDĂ TOȚI DE LA MIC LA MARE! SĂ RĂSPUNDĂ DE CE AU OBLIGAT OAMENII SĂ SE IZOLEZE PRIN MINCIUNI MACABRE CĂ AU MURIT DE LA CORONAVIRUS CHIAR ȘI ÎN CAZURILE ÎN CARE NU ERA AȘA, SE ȘTIA, DAR S-AU ACOPERIT ÎNTRE EI! ACEST CAZ NU ESTE SINGURUL! OAMENII NU AU MAI FOST ÎNMORMÂNTAȚI CREȘTINEȘTE, NI S-A BLOCAT ACCESUL LA BISERICI, DAR ÎN SPITALE NU AU FOST LUATE MĂSURI DE CORECȚIE, NICI DE PREVENȚIE A SĂ SE EVITE!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei