Atacat și contestat, Mocioalcă răspunde calm și-și vede de drum!

Mocioalca raspunde acuzatiilor

Candidatul PSD Caraș-Severin pentru Senatul României, după 20 de ani în care a reprezentat Banatul de Munte în Camera Deputaților, Ion Mocioalcă este unul din parlamentarii cu expertiză în domeniul politic, căpătând, odată cu trecerea timpului, acel al 6-lea simț al predictibilității pe care o oferă scena politică, cunoscând deopotrivă beneficiile guvernării, dar și gestionarea unui partid aflat în opoziție. Iată că odată cu încheierea „primelor“ 5 mandate de parlamentar, ca orice politician care se respectă, Mocioalcă nu are parte doar de aplauze, ci mai cu seamă de contestatari, de atacuri dure din partea unor adversari politici de rit nou, de un limbaj grobian al postacilor din social – media, unul la limita calomniei, atacuri de care, paradoxal, fostul și actualul lider social-democrat nu fuge și le oferă un răspuns, așa cum avea să consemneze Reper 24.

Reper24: În primul rând, mulți dintre cei care scriu la adresa dumneavoastră par să imprime ideea că deputatul Ion Mocioalcă este un politican perimat, îmbătrânit, rutinat, un personaj din galeria „dinozaurilor politici“. Cum răspunde la această acuzație Ion Mocioalcă?

Ion Mocioalcă: „Mulți spun despre mine că sunt de prea multă vreme în politică, mai ales că acum candidez pentru a șaselea mandat de parlamentar. Relativ la această afirmație eu nu am de făcut decât două observații. În primul rând, cine sunt cei care fac această afirmație? Sunt fie persoane din interiorul PSD care nu și-au asumat niciodată riscuri politice reale, mai ales în perioadele foarte grele de opoziție, care nu au obținut nicio victorie electorală remarcabilă. Fie pentru că sunt de prea puțin timp în politică, fie pentru că nu au candidat, fie că nu au avut de condus organizații mari de partid. Acestora nu pot să le transmit decât că le fac o mare favoare că mă refer în acest moment la ei, fără falsă modestie. Și pot face această afirmație fără multe rețineri tocmai pentru că în PSD sunt persoane cam la fel de demult ca mine în acest partid, care știu exact despre ce este vorba, pe care i-am avut alături și în perioadele bune, și în cele rele și foarte rele și care nu ar face asemenea afirmații niciodată și nici nu au făcut.

Mai sunt și persoane din alte partide care se referă așa la mine și cărora nu pot să le spun decât că este dezamăgitor că așa vor să își construiască cariera politică. Că nu au nimic de spus despre ei și preferă să se refere la alții. Eu nu așa am ajuns să candidez pentru al șaselea mandat“.

R24: Credeți că erodarea în politică vine odată cu anii adunați pe câmpurile de luptă electorale, în opoziții interminabile sau în 2020 oamenii vor schimbări mult mai rapide legate de creșterea calității vieții, preferând să pună la colț politicienii cu experiență și să vadă fețe noi, chiar dacă cele noi nu produc revirimentul scontat?

I.M.: „Știu, o parte din electorat își dorește oameni noi în politică, eventual unii care nu au mai făcut niciodată politică până acum. Am văzut asta și la alegerile locale care tocmai au avut loc. Eu pot să vă spun că în activitatea parlamentară lucrurile nu stau așa. Pentru că activitatea parlamentară are o serie de reguli și de cutume pe care este util să le știi din prima zi de mandat. De exemplu, eu am făcut parte vreme de mai mulți ani din Comisia de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională a Camerei Deputaților, iar câțiva ani buni am fost președintele acesteia. Am avut colegi de comisie care erau la primul mandat. Cu tot respectul și considerația pentru ei, abia după 2-3 ani au reușit să înțeleagă exact despre ce este vorba. Iar după 4 ani li s-a terminat mandatul“.

„Nu corespundem nici eu, nici Marcel Vela unui profil de baron local!“

R24: Sunteți, domnule Mocioalcă, un baron local, așa cum se sugerează în multe postări sau s-a inoculat prin diverse articole de presă în care ați fost atacat de-a lungul timpului?

I.M.:„În primul rând, cred că este cazul să ne lămurim, în sfârșit, care este accepțiunea acestei sintagme. Pentru că eu o înțeleg așa: o persoană implicată în politică, care conduce o organizație județeană sau a unui oraș mare, care are acces la resurse publice și care dispune de ele pentru a-și conserva puterea. Eu nu cred că fac parte din această categorie. Cariera mea politică a avut și perioade de opoziție cruntă în care am reușit să țin organizația unită și să putem câștiga atunci când venea un nou rând de alegeri.

Cine îmi spune că sunt baron local numai pentru că am o carieră politică relativ lungă greșește. Eu fac parte din aceeași generație politică cu Marcel Vela. Niciunul dintre noi nu are profilul unui baron local.

Din punctul meu de vedere, Caraș-Severin în acest moment nu are niciun baron local. Și spun asta pentru că eu cunosc baroni locali. Din toate partidele. La noi nu este cazul.

Folosirea acestei sintagme în Caraș-Severin este numai din lipsă de imaginație și din imposibilitatea de a exprima altfel frustrarea“.

 

R24: Se spunea că ați trădat PSD și ați trecut la PRO România iar astăzi se vorbește pe la colțuri dar și în mediul virtual că ați trădat PRO-ul pentru un loc „călduțla PSD?

I.M.: „Eu nu am plecat din PSD pentru că mi-am propus să trădez acest partid. Eu, împreună cu o serie întreagă de persoane, am semnat o moțiune împotriva lui Liviu Dragnea cu care aveam conflicte care nu mai puteau fi depășite. Printre cei care au semnat această moțiune mulți se află în conducerea actuală a PSD, și mă refer la Marcel Ciolacu, Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, alții sunt în conducerea actuală a conducerii organizației PSD Caraș-Severin, printre aceștia fiind și Silviu Hurduzeu. Ironia situației constă în aceea că tocmai oamenii care au avut curajul să semneze atunci acea moțiune nu pot vorbi niciodată despre faptul că eu am trădat PSD, iar cei care nu au avut curaj o fac acum cu foarte mare dezinvoltură. Asta arată despre cei din urmă că fie nu știu despre ce este vorba, fie au un caracter care nici nu merită calificat. Cine cunoaște istoria politică recentă, adică numai pe ultimii 4 ani, și are bună credință sigur nu poate face asemenea afirmații. Pentru că se face de râs.

De altfel, dintre toți cei care am plecat la Pro România eu sunt singurul care a fost primit înapoi atât de către conducerea centrală a PSD, cât și de cea județeană, pentru a candida pe un loc eligibil. Toate aceste persoane cunosc exact situația atât din momentul plecării, cât și din momentul reîntoarcerii“.

 

R24: Simțiți că ați trădat Pro România prin reîntoarcerea la „prima dragoste“ PSD, domnule Mocioalcă?

I.M.: „Eu am fost întotdeauna un susținător al stângii unite, după ce motivul care ne-a adus în această situație de a avea două partide de stânga a dispărut. Diverse motive au făcut imposibilă o asemenea alianță și în alegerile locale, în special la candidaturile cheie ale acestei campanii,  și și în aceste alegeri parlamentare. În continuare sunt de părere că aceasta era soluția. Voturile de stânga nu trebuie disipate, era necesară o strategie comună pe partea stângă“.

R24: Ați reușit în decembrie 2016, din postura de președinte PSD Caraș-Severin și organizator al acelor alegeri, cel mai mare scor obținut de stânga politică în Caraș-Severin în ultimele două decenii. Totuși există voci care vă contestă revenirea în PSD și țin să spună că așteptați la acest scrutin electoral să puneți mâna pe un post ce nu vi s-ar cuveni?

I.M.: „Nimic mai adevărat. Organizația PSD Caraș-Severin este poziționată în acest moment așa cum este pentru că sub conducerea mea, așa cum ați remarcat, am reușit la ultimele alegeri parlamentare să obținem un scor la parlamentare de aproape 50%, având un senator și trei deputați. De asemenea, la alegerile locale, în 2016, am obținut președinția Consiliului Județean, … consilieri județeni, majoritatea primăriilor. Este adevărat, a fost un context electoral favorabil, dar nici nu se poate trece cu vederea ceea ce s-a întâmplat. Să vină acum cineva din PSD și să îmi spună că cer de la PSD ce nu mi se cuvine înseamnă că nu știe ce s-a întâmplat sau că nu a avut nicio contribuție la acest rezultat. Cine a fost atunci în mod real alături de mine mă susține în acest moment.

Asta ca să nu aducem în discuție perioadele de opoziție în care am reușit să ne întărim. A conduce o organizație județeană în perioada de opoziție este o sarcină mult mai grea decât în perioadele în care partidul este la putere. Cei care au fost în mod real alături de mine în acele perioade sunt alături de mine și acum“.

 

Sergiu TABAN

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei