Atenție unde schiați pe Semenic! O fetiță, rănită de cablul instalației lui Cizmaș!

Aviz autorităților care se ocupă de domeniul sportului alb, al schiului și care ar trebui să fie mult mai atente atunci când semnează pentru autorizația de funcționare a unor instalații care nu corespund din punct de vedere tehnic!

Un eveniment care s-a produs pe pârtia Crucea de Brazi de pe Muntele Semenic, în data de 23 februarie, ar trebui să ridice semne de întrebare serioase. O fetiță de zece ani din Timișoara, aflată cu părinții la schi, a avut neșansa să fie lovită de un cablu de transport al schiorilor, care s-a rupt. În momentul producerii incidentului, fetița purta cască și echipament de protecție, fapt care a atenuat considerabil lovitura încasată după smulgerea violentă a cablului. „Leziunile care se văd sunt la piele dar umărul și ligamentele încă nu știm cum vor evolua“, ne-a transmis cu tristețe Alexandra Faur, mama copilului.

Instalația aparține lui Daniel Cizmaș, care spune că le-ar fi transmis verbal celor ce urcă cu teleschiul său să fie … atenți!

Alexandra Faur a văzut cum copilul ei a ieșit cu viață din acest incident, după ce a tras o spaimă cruntă, iar micuța a fost transportată la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean din Reșița.

„Domnule Cizmaș, administrator al pârtiei Crucea de Brazi Semenic, sunt mama fetiței pe care dumneavoastră aveți tupeul să o acuzați în mesaj privat și vă citez: „Chiar în nenumărate rânduri în acea dimineață le-am atras atenția copiilor să respecte regulile la urcarea pe teleschi și să nu mai iasă din ecartamentul instalației de transport. Lucru care nu s-a întâmplat și a dus la deraierea cablului și nu la ruperea lui, așa cum ați afirmat“. Dumneavoastră semnați ca inginer diplomat, eu vă răspund ca medic primar, om, părinte cu educație superioară și vă zic să vă fie rușine că vă ascundeți acuzând copiii pentru deficiențele dumneavoastră și a nepăsării de care dați dovadă. Adică ce? Dacă ar fi rămas hemiplegică sau ar fi murit, tot asta ați fi scris? Dacă sunt copiii de vină, de ce permiteți să utilizeze instalația dumneavoastră? Și cum, domnule inginer, 20 de kilograme pot destabiliza un cablu de sute de kilograme? Asta v-a învățat pe dumneavoastră la orele de fizică?“, își expune revolta firească de mamă, Alexandra Faur.

Alexandra Faur își strigă durerea: „Mai avem încă de așteptat pentru a vedea cum va fi starea fetiței noastre, după întâmplarea asta!“

Medicul Alexandra Faur dorește ca toți cei care ajung pe muntele Semenic și împrejurimile pitorești ale acestei zone să conștientizeze că nu orice instalație de schilift este neapărat și una sigură pentru copiii lor și pentru adulții care iubesc muntele.

Unde vă este furia celor care mergeți și utilizați instalația acestui om? Ce trebuie să se mai întâmple acolo ca să-i spunem cu toții RUȘINE! Sunt un părinte care încă își vede copilul ei de doar 10 ani speriat, cu contuzii multiple, un medic care încă stă pe gânduri și știe că puțin a lipsit să nu se întâmple o tragedie pentru familia noastră, care a stat 4 ore în urgențe la spitalul din Reșița, așteptându-și colegii să-i dea o veste bună, care încă mai are de așteptat să afle cum va fi fetița ei dupa întâmplarea asta. Nu ajunge ca răspunsul acestui domn și a altora – „bine că nu a fost mai mult“, nu trebuia să fie deloc un asemenea eveniment. Rupt sau nu, cablul a lovit din plin copilul, dacă nu era casca și o lovea în gât, lovitura „în bici” i-ar fi rupt gâtul.

Domnilor și doamnelor care citiți aceste rânduri, noi toți trebuie să-i tragem la răspundere pe acești incompetenți, trebuie să le spunem că, dacă plătim pentru ceva, trebuie să ni se asigure și condițiile de minimă siguranță, de decență, trebuie să nu ne mai fie frică să ne petrecem zilele libere la schi, în țară. Am colegi care îmi spun că s-a mai întâmplat asta, tot la domnul inginer diplomat, la Gărâna, acum câțiva ani. Așa că, domnule Cizmaș, poate că nu voi găsi înțelegere la dumneavoastră, dar vă asigur că voi face tot ceea ce ține de mine ca dumneavoastră să nu mai puneți în pericol alte vieți“, a ținut să-l asigure Alexandra Faur pe administratorul instalației care i-a rănit copilul.

Desigur, polițiștii din cadrul IPJ Caraș-Severin – Secția 1 de Poliție Reșița, ca de altfel și comisarii de la Protecția Consumatorilor ANPC din Caraș-Severin, primele locuri unde Alexandra Faur a făcut declarații ample, vor trebui să rezolve și enigma cartelelor de skipass eliberate în acea dimineață de 22 februarie, cartele pe care apărea imprimată data de 21 februarie, în vreme ce imediat după incident s-a dat drumul la un alt schilift, turiștilor fiindu-le împărțite în grabă alte cartele, de rit nou…

Sergiu TABAN

3 COMENTARII

  1. ”… nu orice instalație de schilift este neapărat și una sigură …”

    Ba da, orice instalație de schilift este absolut sigură, însă după ce este pusă la pământ. Valabil și pentru spitale.

  2. Si Cismasi si Nelu Popa sunt niste carpaci. Taitelu nici punct de prim ajutor nu are la Valiug. Pune o necajita de cruce pe usa cand vine controlul si pe urma la revedere.

    • Oricum, e cumplită o lovitură de ”bici” de cablu deraiat din conceptul ”made ghe noi” 🙁

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei