Atenție unde vă lăsați mașinile! Șofer amendat după ce și-a parcat vehiculul pe un trotuar din Reșița

masina

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin amintesc conducătorilor auto să respecte regulile privind oprirea și staționarea vehiculelor, altfel riscă să fie sancționați, amenzile putând ajunge la peste 400 de lei.

O astfel de sancțiune a fost aplicată zilele trecute și un șofer în vârstă de 34 de ani, care și-a parcat mașina pe trotuar, pe strada Petru Maior din Reșița, în zona de acțiune a indicatorului rutier ,,Oprirea interzisă”, nemaiexistând spațiu pentru circulația pietonilor, informează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

„Oprirea și staționarea neregulamentară a vehiculelor se sancționează, conform Codului Rutier, cu amendă cuprinsă între 290 și 435 de lei și 2 puncte penalizare”, amintesc reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Conform normelor rutiere, este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor:

a) în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”;
b) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la o distanță mai mică de 50 m înainte și după acestea;
c) pe poduri, pe și sub pasaje denivelate, precum și pe viaducte;
d) în curbe și în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și înainte de acestea;
f) în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției;
g) în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea;
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjenește circulația a două vehicule venind din sensuri opuse, precum și în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în același sens ar fi obligați, din această cauză, să treacă peste acest marcaj;
i) în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
j) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificațiile „Drum îngustat”, „Prioritate pentru circulația din sens invers” sau „Prioritate față de circulația din sens invers”;
k) pe pistele obligatorii pentru pietoni și/sau bicicliști ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
l) pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puțin de 50 m de acestea, dacă circulația vehiculelor pe șine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
m) pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres și a celor naționale europene;
n) pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor;
o) pe pistele pentru biciclete;
p) în locurile unde este interzisă depășirea.

În toate aceste situații se interzice și staționarea voluntară a vehiculelor. Nu este permisă staționarea vehiculelor nici în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării, pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6 m, în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice, în pante și în rampe, precum și în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificația „Zona de staționare cu durată limitată” peste durata stabilită.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. DuaLipa

    În sfârșit! Putem și noi – pietonii – să trecem pe acolo!?
    BTW: să meargă Poliția locală și pe G. A. Petculescu, acolo e teroare… pe trotuare!

    Raspunde

Lasa un raspuns lui DuaLipa Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei