Au început evaluările naționale de la finalul claselor a VI-a, a IV-a și a II-a

a

Prima probă scrisă (Limbă și comunicare) se adresează elevilor din clasele a VI-a și s-a desfășurat ieri, 12 mai. Următoarea probă (Matematică și științele naturii) va avea loc astăzi. Cele două teste vizează evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (clasele V-VI) de cei 2168 de elevi înscriși în clasa a VI-a la începutul anului școlar, în județul Caraș-Severin. Dintre aceștia, la proba de ieri, au fost prezenți 1854 de elevi și au absentat 314 elevi. Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar, la finalul clasei a IV-a are următorul calendar – Limba română (18 mai), Matematică (19 mai) și Limba maternă (20 mai).

Probele scrise la Limba română și Limba maternă din cadrul evaluării pentru clasa a II-a sunt programate în data de 25 mai. Testele de citire la aceste discipline vor fi susținute în data de 26 mai. Proba de matematică este programată în data de 27 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 28 mai.Toate probele se susțin cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ.

Sălile în care se susțin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii își desfășoară activitatea în mod obișnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcție de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influența pe elevi. Testele sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test pentru cei din clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat celorlalți elevi din clasele mai mari. Testele sunt evaluate în cadrul unității de învățământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei