„Au spus că vorbim prostii, că avem avioane în cap”! Reșița, cu un pas mai aproape de un spital județean nou!

Primarul Ioan Popa a dat întotdeauna asigurări că municipiului Reșița va avea un nou spital județean. În ciuda pesimiștilor și deși proiectul nu a fost inclus la finanțare pe PNRR, edilul nu a renunțat la promisiunea pe care a făcut-o reșițenilor. Și care acum este cu un pas mai aproape de realizare, după finalizarea studiului de fezabilitate și aprobarea acestuia în Consiliul Local Reșița. În unanimitate. Rămâne să vedem dacă acesta va trece și de votul consilierilor județeni, fiind un proiect realizat de Primărie, în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș-Severin.

S-a lucrat mult, s-a lucrat intens, într-o perioadă destul de comprimată de timp. Ce se întâmplă de aici mai departe? Aprobăm studiul de fezabilitate al acestui obiectiv, urmând ca într-o perioadă extrem de scurtă de timp, Urbanismul de la Reșița să elibereze autorizația de construcție în regim de urgență. Până în luna septembrie vom primi și pt-ul. Este un ghid în dezbatere publică pentru finanțarea de noi spitale municipale și județene, probabil că finanțarea se va deschide în luna iulie. Noi suntem cu proiectul pregătit și de îndată ce se deschide această axă, vom depune spre finanțare proiectul. Cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă semnăm contractul de finanțare, undeva în toamnă, octombrie-noiembrie, s-ar putea să scoatem la licitație execuția și undeva în primăvara anului viitor să avem un contract semnat pe execuție.

Deci, stăm bine. Contrar altor așteptări, celor care au spus de-a lungul ultimelor luni că vorbim prostii, că avem avioane în cap, o să avem inclusiv heliport pe spital. Vreau să mulțumesc proiectanților și colegilor mei din Primărie, care au lucrat împreună cu ei la acest proiect, este o echipă întreagă în spate”, a precizat primarul Ioan Popa.

Documentația aprobată conține informații detaliate despre structura și funcționalitățile noului Spital Județean de Urgență din Reșița. Amplasat în intravilanul municipiului, în zona Triaj, în nodul dintre cartierul Govândari, Lunca Pomostului și cartierul Țerova, acest proiect este amplasat pe o suprafață totală de de 58.644 mp, pusă la dispoziție de Primăria Reșița.

Studiul de Fezabilitate, elaborat într-un interval de șase luni, stabilește toate detaliile privind noua structură medicală, facilitățile, numărul de paturi, specializările pe secții și dotările necesare. Proiectul a beneficiat de colaborarea unor specialiști din Helsinki, Finlanda, țara cu unul dintre cele mai moderne sisteme medicale din lume.

Conform sf-lui, clădirea viitorului spital va avea cinci etaje, iar alături de aceasta se va ridica și o parcare supraetajată cu trei etaje, precum și un garaj și atelier pentru ambulanțe.

Studiul de fezabilitate va fi supus săptămâna viitoare și votului consilierilor județeni, precizează președintele Romeo Dunca. „În acest fel vom bifa încă un punct de pe lista de lucru care odată ce va fi încheiată, ne va aduce la momentul obținerii finanțării și începerii lucrului efectiv pentru edificarea acestui obiectiv important pentru sănătatea din județ. Abia atunci veșnicele discuții pe tema anvelopării celor trei clădiri vechi si demodate ale actualului SJUR, vor întra într-un con de umbră.

Curajul de a spera într-un altfel de viitor pentru sănătatea din județ, lipsa din buget a sumelor de ordinul milioanelor de euro necesare acoperirii cheltuielilor neeligibile legate de acea anvelopare a staționarelor vechi, gradul de îndatorare imens al CJ moștenit în 2020 cât și încăpățânarea de a te opune lucrurilor în care nu crezi, ne-au adus astăzi aici. O fi bine, o fi rău, rămâne să vedem în viitorul apropiat”, mai adaugă Romeo Dunca.

 

Karina TINCUL

15 COMENTARII

  1. Felicitari! Speram sa se faca cat mai repede. Resita si Carasul merita un spital modern sa nu mai fie nevoiti oamenii sa mearga la Timisoara sau in alte orase. Sunt convinsa ca cel mai mare merit il are dl.Popa si apoi dl.Vela.

    • Din pacate Resita a mai avut un spital modern,chiar spitalul judetean actual.Si atunci lumea cu bani mergea tot la Timisoara.Cu tristete spun: avem nevoie de doctori cu pregatire.Astia lipsesc.Chiar Popa a adus vreo doi de calitate.Cladiri sunt,aparatura moderna este.Degeaba avem tehnica medicala de ultima generatie daca pregatirea profesionala este slaba.Culmea ca si la Timisoara nivelul de pregatire al doctorilor a scazut dramatic in ultimii 10 ani.Acolo insa mai ai o sansa sa scapi cu viata dupa operatie sau stabilirea tratamentului.Daca nimeresti la cei cu pregatire teoretica si practica.

  2. Toate bune și frumoase dar pana nu vedem banii de investiție în cont, totul ramane la capitolul „avioane”,mai ales ca vioară I-a la guvernare este PSD-ul… Deci ușor cu triumfalismul dom’primariu…

  3. Si de unde aduceti „vraci”, maica ?
    Sau il populati tot cu geniile medicale care „lucreaza” in actualul Spital Judetean ???
    Cu „elitele” alea batrane care scriu doar trimiteri catre cabinetele lor particulare ?
    Daca asa ganditi,mai bine lasati-l in plata Domnului ca stim sa mergem si singuri la Timisoara !
    PS : la cati bani mananca aiurea cele 3 spitale,meritau demolate de multa vreme.

  4. Momentan s-a platit SF-ul (stiudiul de fezabilitate), pe repede inainte. Pana se aproba banii si apare spitalul….iese Popa la pensie.

  5. Desigur ca pt cei care n-au zburat niciodata cu avionul, construirea unui spital este de domeniul sf-ului pt ei.
    Cand incep lucrarile, puteti merge sa va faceti selfie.

  6. Peste cîțva ani ,dupa vreo 30 și ceva de ani de bunăstare democratică vom avea o cladire nouă mai trebuie aparatură mai scumpă decît clădirea și mulți medici profesioniști și devotați,domn primar întradevăr avioane……

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei