Parlamentarul AUR de Caraș-Severin, Samuel Miclău, a anunțat că va face parte dintr-o delegație formată din aproximativ 30 de parlamentari și europarlamentari români care urmează să efectueze o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, alături de liderul partidului, George Simion.
Potrivit declarațiilor făcute de Miclău, scopul deplasării este acela de a prezenta, „la cel mai înalt nivel”, situația actuală a democrației din România și presupusele nereguli legate de procesul electoral.
„George Simion, președintele AUR, va efectua o vizită în SUA, unde, alături de alți 30 de parlamentari și europarlamentari români, va expune, la cel mai înalt nivel, problemele legate de democrația din România”, a declarat Samuel Miclău.
Parlamentarul AUR a lansat acuzații grave privind legitimitatea actualei clase politice, afirmând că cei care ar fi fraudat alegerile sunt „cu mult mai ilegitimi decât unul ca Maduro”, o comparație menită să sublinieze, în opinia sa, gravitatea situației din România.
„Cei care au furat alegerile unui popor întreg sunt cu mult mai ilegitimi decât unul ca Maduro, ceea ce spune multe despre situația actuală a României”, a mai precizat acesta.
Samuel Miclău susține că participarea sa la această delegație este motivată de dorința de a contribui la recâștigarea libertăților democratice, afirmând că orice mijloc este justificat în fața unei presupuse fraude electorale.
„Consider că, dacă cineva îndrăznește și reușește să fure niște alegeri, nu trebuie să ne dăm înapoi de la nimic pentru a ne recăpăta libertatea”, a conchis parlamentarul AUR de Caraș-Severin.
Lorena POENARU
















