Autoritățile din Doclin, nemulțumite de sumele alocate pentru drumuri!!

modelmic

 

După nenumărate runde de consultări între primarii comunelor cărășene și Consiliul Local, în care edilii și-au prezentat doleanțele și prioritățile în ceea ce privește sumele ce ar trebui alocate pentru drumuri, la Doclin se pare că nimeni nu a ținut cont de nevoile reale ale comunei.
În acest an au avut loc două runde de consultări între Consiliul Județean Caraș – Severin și primarii județului, în vederea repartizării sumelor destinate lucrărilor de infrastructură județeană: drumuri județene și drumuri comunale.

Prima alocare a însumat 7.500.000 lei, bani de care au beneficiat mai multe sectoare de drumuri județene din 14 comune. La Doclin, nevoia de fonduri este mare, și asta pentru că tronsoanele de DJ 572, și DJ 585 care trec prin localitate, sau care fac legătura cu aceasta, se află într-o stare avansată de degradare.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157661335738856″]

.

Cu toate acestea, până în acest moment, comuna cărășeană nu s-a bucurat de niciun leu.

„Deși, chiar la prima rundă de negocieri, am solicitat cu insistență și bine argumentat turnarea de covoare asfaltice pe două tronsoane de pe DJ 572, respectiv 1 km în localitatea Tirol și 1 km în localitatea Doclin și reparații pe DJ 572 și DJ 585, nu am benefciat de nicio alocare”, explică primarul Dănuț Oană.

La a doua rundă de consultări care a avut loc în data de 10 noiembrie, unde s-a vorbit de despre distribuirea unei sume mai consistente, respectiv 12.000.000 lei, autoritățile din Doclin au avut o altă intervenție cu aceleași solicitări.

„Sper ca măcar la repartizarea noilor fonduri și executarea lucrărilor vor ține cont de solicitările mele, repartiția sumelor făcându-se în urma unor verificări judicioase din punct de vedere tehnic, în teren, la toți solicitanții”, a adăugat edilul-șef.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei