Consiliul Județean, prin vocea vicepreședintelul Marius Isac, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă încheierea unui contract de concesiune pentru serviciile de operare a navelor Baziaș 3 și Baziaș 4. Contractul se va derula pe o perioadă de 3 ani, în care viitorul operatorul, Banat Network Intergrated Communication SRL, va oferi servicii de transport pe Dunăre pe ruta România-Serbia.
„Am câștigat o licitație prin contract, foarte greu de derulat, însă cu multe șanse de izbândă, dacă reușim să optimizăm funcționarea lui, pentru că din păcate o asemenea ambarcațiune cu un potențial uriaș turistic a fost restricționată în activitatea ei pe diferite compartimente (de navigație, de tonaj, etc.).
Noi avem câteva propuneri pentru a optimiza acest serviciu și sper să avem concursul CJ și a domnului președinte Dunca, ca Moldova Nouă să devină centru turistic local și chiar județean.
Sunt câteva lucuri de făcut, pe care CJ sper să și le asume, și Primăria Moldova Nouă, cu ajutorul domnului primar Chisăliță, iar toate aceste optimizări pot conduce la funcționarea acestui bac. Noi ne asumăm funcționarea lui non-stop, cu sau fără călători.
Sperăm ca cel târziu pe 1 iunie să putem da drumu la curse regulate și care să nu se mai întrerupă din diferite motive”, a declarat Eugen Băleanu, responsabilul cu PR-ul în cadrul firmei și tatăl administratorului operatorului din Moldova Nouă, Denis Băleanu.
Eugen Băleanu a precizat că lipsa de rentabilitate a bacului de la Moldova Nouă, Baziaș 4, pe ruta România-Serbia, se datorează unei proaste gestionări a activității sale de către fosta societate SC Eoliana Caraș, desființată de Romeo Dunca după ce aceasta ar fi acumulat datorii de sute de mii de lei.
„Am identificat toate problemele create de proasta gestionare a acestui bac. Dacă de-a lungul timpului SC Eoliana ar fi optimizat transportul, azi ar fi fost rentabil”, a mai afirmat Eugen Băleanu.
Prezent la conferința de presă, primarul orașului Moldova Nouă, Ion Chisăliță a declarat că firma familiei Băleanu care va prelua operarea serviciilor pe Dunăre s-a dovedit de-a lungul timpului a fi una foarte serioasă și care a funcționat fără probleme în domeniul său de activitate.
„Este o firmă care a dovedit tot ce trebuia să dovedească în afaceri și a dobândit această experință pentru a face turism pe Dunăre. Eu cred că este începutul sfârșitului: începutul unui management corespunzător și că acest bac își va dovedi eficiența în dezvoltarea turismului. Va fi cea mai puternică pârghie pentru turism la Moldova Nouă mai ales legat de Dunăre”, a declarat primarul localității Moldova Nouă, Ion Chisăliță.
Edilul a promis că în viitorul apropiat se va putea vedea o altă abordare a turismului în Clisura Dunării.
Lorena POENARU