Bacul de la Moldova Nouă, pe punctul de a deveni istorie!

Bacul de la Moldova Nouă, care face legătura între malul românesc și cel sârbesc al Dunării, face zilele acestea ultimele curse. La nici patru ani de la deschiderea, cu surle și trâmbițe, a punctului de trecere a frontierei între Moldova Nouă și Golubac și de la inaugurarea bacului Baziaș 4, proiectul Consiliului Județean Caraș-Severin, pare să fi ajuns într-un punct mort. Iar decidenții din forul județean nu reușesc să ajungă la un acord cu ce trebuie făcut pentru a menține proiectul pe linia de plutire.

Subiectul a fost readus în discuție de președintele Romeo Dunca, în cea mai recentă ședință a CJ Caraș-Severin. După cum se știe, bacul a fost operat din vara anului trecut de societatea Aquacaraș, a cărei licență expiră însă pe data de 12 august, motiv pentru care președintele Dunca își dorește înființarea unei societăți comerciale în subordinea forului județean, care să preia frâiele de la Aquacaraș. Respectiva societate, Caraș Serv, nu s-a ocupa însă exclusiv de bac, ci ar avea în portofoliu și alte lucrări, cum ar fi toaletări pe marginea șoselelor sau chiar deszăpezirea unor tronsoane de drum. Propunerea lui Dunca s-a lovit, din nou, de refuzul consilierilor PSD-PRO România-PMP.

„După cum știți, din data de 12 august, bacul nu va mai putea funcționa. Acesta este termenul limită. Dar pentru că trebuie date niște preavize la personalul care lucrează pe bac, probabil că nu va funcționa de la 1 august. A aproba constituirea acelei societăți comerciale la care am insistat de câteva luni, ar fi o salvare. Sigur, nu o să putem prelua din start ca și continuitate, funcționarea bacului, pentru că timpul este prea scurt, trebuie licențiată societatea respectivă, dar teoretic există șanse să putem lucra, eu știu, din 1 septembrie cu ea. Practic, să rămână doar o lună de zile acest serviciu neacoperit.

Societatea este gândită să facă și anumite toaletări și chiar să preia un contract de deszăpezire care este descoperit pe relația Reșița-Grădinari, care a expirat. Noi am putea, cu această societate, să rezolvăm toate aceste lucruri”, le-a explicat Dunca aleșilor județeni.

Ca de fiecare dată când s-a prezentat cu acest proiect, propunerea lui Dunca a fost respinsă de consilierii PSD-PRO România-PMP, care i-au reproșat, prin vocea lui Ioan Crina, că de fapt nu îl interesează bacul, ci doar înființarea unei societăți către care poate să aloce bani cum și când vrea el. Mai mult, Crina i-a reamintit că în urmă cu câteva luni, s-a decis înființarea unui SRL, din care să facă parte forul județean și primăriile din zona Clisurii și care ar fi urmat să operaționalizeze serviciile de trecere a Dunării cu bacul. O inițiativă despre care nu s-a mai auzit mare lucru, după cum reproșa social-democratul Crina.

Acum vreo 6 luni ați înființat o societate, nu am fost de acord nici atunci. Ce este cu ea? E făcută cu primăriile din zonă taman pentru dezvoltarea turismului în zona de Clisură. Ce ați făcut cu ea? Nu ați făcut nimic, nu? De asta spun că nu suntem de acord cu Caraș Servul. Este impropriu spus sinecură, dar asta vreți să faceți. Vreți să creați o firmă la care să dați bani, să dați acolo fără licitație și să dați bani la cine vreți. Așa că nu mai veniți cu texte de genul că trebuie să meargă bacul din 12 și nu putem. Firma este creată, înregistrați-o la Finanțe și de mâine puteți face tot ce vreți pe ea. Nu vă interesează bacul, este foarte clar. Vă interesează să creați firma asta cu care să faceți tot ce vreți (…)

Din cauza asta suntem împotrivă. Fiindcă vedem clar, ne mințiți aici în față. Aveți societatea înființată, poate fi funcțională de mâine pentru bac și tot ce înseamnă turism care este foarte important în zona de Clisură”, a afirmat Crina, susținut și de colegul din PMP, Lucian Voina.

Cu alte cuvinte, aceleași și aceleași discuții în contradictoriu în forul județean, fără nicio finalitate. Partea bună sau singurul lucru pozitiv este că s-au îndeplinit obiectivele asumate prin proiect și că administrația județeană nu va trebui să returneze banii primiți pentru implementarea acestuia. Mai interesează pe cineva că s-au investit niște bani serioși acolo și că un proiect prezentat ca fiind vital pentru dezvoltarea turismului în Clisura Dunării, este la un pas de înec?

 

 

Karina TINCUL

5 COMENTARII

  1. Citind indemnurile pentru a nu compromite șansele edilului , cu vocație de șantierist – arheolog, m-a cuprins nostalgia după îndemnurile mobilizatoare ale perioadei dinainte de 1990.Tot ceea ce experimentează edilul în municipiul ,cu aspect dezolant , plin de șanțuri , moloz, fiare , praf , foarte mult praf, pentru o investiție ce se va dovedi o povară de gâtul bugetului local ,dar și un dezastru pentru fluența și siguranța circulației rutiere în Reșița, se datorează banilor publici comunitari și de la guvern .Consider că este forțat să consideri că prin banii colectați la bugetul local din impozitele și taxele plătite de către cetățeni , sustin investiția care se deruleză de mai bine de un an coroborat cu inducerea ideii că cetățenii au dorit tramvaiul și au cerut edilului un astfel de mijloc de transport electric .În orașul Reșița transportul public, doar cu autobuzele electrice, ar fi fost rezolvat într-un context de confort , civilizație și siguranță pentru circulația rutieră, cu spațiu suficient și pentru piste de biciclete, spații cu flori. Aici avem o rezultantă care se va dovedi, în curând, o eroare datorată doar orgoliilor și ambițiilor unui individ cu delir de providențial.Va mai primi un mandat , dar sper că nu de cetățenii, care în marea lor majoritate s-au săturat de experimentele acestui individ și îl vor trimite la ponton să își scrie memoriile, unde poate va explica cum a ajuns o persoana prosperă din indemnizațiile primite ca bugetar.

    • Unde e legătura între Bacul de la Moldova Nouă și edilul Popa de la Resita? Cât despre autobuze/ troleibuze electrice, achiziția acestora nu ar fi permis reabilitarea infrastructurii rutiere. În rest…numai de bine

    • Legătura există: ”edil” Popa l-a adus pe ”edil” Dunca, i-a ”vândut” schelet de bloc-ruină, iar ultimul a adus bac cu ”sprijin” de Armeniș, Aquacaraș și alte fluidizări de bani publici.
      Element similar: întreținerea și exploatarea tramvaiului (cândva), dar și a bacului (acum) se dovedesc a fi nerentabile
      Soluția … urmează.

  2. „ … să facă și anumite toaletări și chiar să preia un contract de deszăpezire care este descoperit pe relația Reșița-Grădinari, care a expirat. Noi am putea, cu această societate, să rezolvăm toate aceste lucruri”, le-a explicat Dunca aleșilor județeni.

    După ”anumite toaletări” se trage și apa?

  3. Puteți să mulțumiți celor de la pesede.

    Mai ales lui Crina, lingaul de serviciu al lui mocioarca. Intr-o vreme dadea si cu subsemnatul pe la DNA, dar a uitat lumea.
    De voina nu mai vorbim. El e lautarul politicii cărăşene. Cântă şi el pe la mesele unde i se dă: ieri la ALDE, azi la Pmp, maine la pesede si tot asa.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei