Bani pentru arierate și drumuri! Vezi ce localități au primit fonduri, în condițiile în care solicitările depășeau de 10 ori banii alocați!

modelmic

Consilierii județeni din Caraș-Severin au votat în ultima ședință repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor alocate recent de guvern pentru achitarea arieratelor sau plata co-finanțărilor la proiecte. În cadrul aceleiași ședințe s-a decis și alocare banilor repartizați prin ordonanță guvernamentală pentru drumurile comunale și județene. Misiunea consilierilor nu a fost una ușoară, mai ales că sumele alocate de Guvern erau mult mai mici decât solicitările prezentate de primari. 

Mai exact, pentru plata arieratelor și a co-finanțărilor, Guvernul a alocat județului Caraș-Severin suma de 5.395.000 de lei, iar sumele solicitate de UAT-uri au fost de 10 ori mai mari, ridicând-se la cifra de 56.916.000 lei. Conform deciziei consilierilor județeni, cele mai mari sume au fost alocate orașelor Caransebeș și Oravița, în jur de 600 de mii de lei fiecare, bani ce urmează să fie folosiți pentru plata datoriilor de la spitalele din cele două localități. Tot în jur de 600.000 de lei i-au fost alocați și localității Grădinari, peste 400.000 de lei mergând spre Reșița și Băile Herculane. Aproximativ 200.000 de lei au fost alocați comunei Bozovici, dar și orașului Oțelu Roșu, primarul Mălăiescu luându-și angajamentul ca din această sumă să plătească datoria pe care UAT-ul o are către Aquacaraș.

Primul criteriu după  care am repartizat bani din defalcate a fost cel al arieratelor spitalelor. Este vorba de două spitale: Spitalul Municipal Caransebeș și Spitalul Orășenesc Oravița, cărora am reușit să le alocăm jumătate din  sumele pe care le-au solicitat. Cu regret nu am putut mai mult dar sunt convins că primarii celor două localități vor încerca să sprijine cu cealaltă parte pentru a achita datoriile spitalului”, a precizat vicepreședintele forului județean Ilie Iova.

Și suma alocată pentru repararea drumurilor a fost cu mult mai mică decât cererile prezentate de primarii cărășeni: de la nivel central, i s-a alocat județului 12.311.000 de lei, iar solicitările edililor s-au ridicat nici mai mult nici mai puțin decât la suma de 71.707.000 de lei. Banii primiți vor putea fi folosiți atât pentru repararea drumurilor județene care traversează comuna cât și a drumurilor comunale.

Conform lui Iova, toate localitățile din Caraș-Severin au primit câte o sumă de bani în urma celor două alocări bugetare, fie pentru plata arieratelor, fie pentru repararea drumurilor.

În urma votului s-a decis ca fiecare primărie să primească o anumită sumă de bani. Eu zic că este un lucru de normalitate, pentru că indiferent de ce patimi politice ne îndeamnă pe noi în luptă, cetățenii nu au nici un fel de probleme vizavi de aceasta și dânșii vor doar să aibă bani alocați pentru diverse lucrări în localitatea în care trăiesc”, a mai adăugat Ilie Iova.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei