Episodul tăierii utilităților gaz – Eon și energie electrică – Enel, nu mai este de actualitate, asta după ce președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a purtat astăzi dialog cu entitățile furnizoare la nivel regional, pe care le-a asigurat că în următoarele zile vor fi achitate integral sumele pentru arieratele Spitalului Județean de Urgență Reșița către acestea. În cazul Eon, Spitalul Județean din Reșița avea la data de 28 februarie 2023 arierate în valoare de peste 600.154 lei iar în cazul ENEL, suma este de 73.513 lei. Reprezentanții celor două societăți furnizoare de gaz și curent au dat asigurări că nu s-a pus nicio clipă în discuție decuplarea spitalului de la aceste utilități, fără o discuție purtată în prealabil cu reprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Reșița sau cu cei ai Consiliului Județean.
Tot astăzi, la invitația președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, s-a desfășurat o întâlnire cu Ștefan Fusea, reprezentantul Titan Edilitara din Brăila privind plata arieratelor pe care le are Spitalul Județean de Urgență Reșița către această firmă, în valoare de 3,7 milioane de lei. Titan Edilitara asigură hrana pentru pacienții Spitalului Județean din Reșița, un serviciu care este disponibil și în aceeași măsură disponibil în staționarele SJUR 365 de zile din cele 365 calendaristice, fiind principalul creditor spre care se vor îndrepta banii destinați achitării arieratelor spitalului cărășean în urma proiectului depus de deputatul Silviu Hurduzeu și aprobat de guvern.
Despre întâlnirea de astăzi, managerul Titan Edilitara, Ștefan Fusea, a declarat pentru Reper24:
„Cu trei zile în urmă, am fost apelat de președintele Romeo Dunca și am fost invitat la Reșița pentru o discuție privind rezolvarea situației financiare pe care o avem cu Spitalul Județean și care trenează de ani de zile. Avem de recuperat sume foarte importante de la spital pentru serviciile realizate în ultimii ani. Înțeleg că s-au primit niște bani pentru plata arieratelor. Am purtat o discuție cu domnul președinte și am găsit o modalitate prin care se vor plăti o mare parte sau în totalitate din aceste arierate, calculate și obținute în urma unor hotărâri judecătorești. Deci avem executare judecătorească pentru o sumă foarte mare de penalități de întîrziere. Am abordat și această problemă cu domnul președinte și analizăm propunerea domniei sale și anume aceea ca noi să renunțăm la o mare parte din aceste penalități, în așa fel încât să ne putem încasa sumele restante, dar nici să nu împovărăm spitalul pentru cî înțelegem că este o situație nedorită de nimeni. Sper ca în maxim 3-4 zile să finalizăm aceste discuții printr-un document, se vor face plățile și vom încheia amiabil toată această situație neplăcută pentru fiecare dintre noi“.
Penalitățile solicitate de societatea care se ocupă de hrana pacienților de la Spitalul Județean de Urgență din Reșița – Titan Edilitara, care au titlu executoriu dispus de instanță se cifrează la aproape 1 milion de lei iar managerul Ștefan Fusea a declarat că societatea este dispusă să renunțe la mai mult de jumătate din această sumă. Alți 700 de mii de lei ar reprezenta alte penalități pentru care avocații Titan Edilitara nu au întreprins încă demersuri pentru ca societatea să execute la plată SJUR-ul și la care același manager ar fi dispus să renunțe.
„În urma discuției pe care am avut-o cu domnul Fusea, am găsit o soluție de a reduce din totalul de penalități existente cu titlu executoriu la Spitalul Județean de Urgență Reșița. Plătind în totalitate toate sumele înregistrate ca arierate vom beneficia de o reducere substanțială din cuantumul total de penalități. Ii mulțumesc domnului Fusea pentru sprijinul pe care este dispus să ni-l acorde, în vederea reducerii arieratelor. Pe viitor, ne dorim să nu mai ajungem în această situație”, a declarat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Vom urmări dacă discuțiile purtate astăzi în biroul președintelui Romeo Dunca nu vor suferi „amendamente“ în perioada următoare, însă ceea ce s-a reușit prin negocierea dintre părți între reprezentantul CJ și cel al Titan Edilitara ar putea reprezenta o victorie de etapă pentru bugetul județului și al Spitalului Județean de Urgență din Reșița.
Pe de altă parte, privind la datoriile colosale în care este îngropat spitalul județean, nu putem decât să afirmăm că … mai e mult până departe.
Sergiu TABAN
”… privind plata arieratelor pe care le are Spitalul Județean de Urgență Reșița către această firmă, în valoare de 3,7 milioane de lei”
–
Cu alte cuvinte, banii aprobați de guvern pentru spital, prin efortul inginerului Hurduzeu, au ajuns însă la camionagiu (CJ) întru ”chivernisire”.
Tot înainte!