Bărbatul din Bocșa care a mușcat trei polițiști, arestat preventiv la propunerea Parchetului!

Bărbatul din Bocșa care a agresat fizic trei agenți de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de ultraj. Informațiile au fost făcute publice de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.

Potrivit comunicatului oficial, în data de 9 ianuarie 2026, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul P.P.M., pentru săvârșirea a trei infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) Cod penal, raportat la art. 193 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.

Totodată, în urma audierilor efectuate, a fost formulată propunerea de luare a măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, propunere care a fost admisă de Judecătoria Reșița.

Din probele administrate în cauză, anchetatorii au stabilit că incidentul a avut loc în seara zilei de 8 ianuarie 2026, în jurul orei 22:20, în timp ce inculpatul se afla în apartamentul său din orașul Bocșa, județul Caraș-Severin. Acesta ar fi exercitat acte de violență asupra agenților de poliție B.A.V., S.R. și H.A., din cadrul Poliției Orașului Bocșa, care interveniseră la o solicitare efectuată prin SNUAU 112.

Concret, potrivit comunicatului Parchetului, inculpatul i-ar fi mușcat pe cei trei polițiști, provocându-le leziuni traumatice. Agentul de poliție B.A.V. a fost mușcat de brațul drept, în zona cotului superior, agentul S.R. a fost mușcat de mâna dreaptă, în zona degetelor, precum și de mâna stângă, în zona cotului aproape de umăr, iar agentul H.A. a fost mușcat de piciorul stâng, în zona gambei. Toți cei trei agenți au suferit leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unei măsuri preventive sau sesizarea instanței nu înfrâng, în niciun caz, principiul prezumției de nevinovăție, inculpatul fiind considerat nevinovat până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză.

Lorena POENARU

1 COMENTARIU

  1. „în zona cotului aproape de umăr”

    Așa da! Ce frumoasă e anatomia… oare am învățat-o prin clasa a VII-a? 🤔😉🤣

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei