Bazinul olimpic din cadrul Complexului Municipal de Sport și Sănătate „Ioan Schuster” din Reșița este închis publicului pe parcursul lunii august. Măsură a fost luată pentru derularea lucrărilor de întreținere a bazinului.
„O echipă de oameni harnici se ocupă an de an de aceste lucrări, așa cum, zi de zi, administrează cu grijă acest obiectiv de referință pentru Reșița. Îi felicit pentru seriozitatea și implicarea cu care își fac treaba.
Adesea, privind din exterior, nu realizăm cât efort este necesar pentru a menține în stare bună tot ceea ce face parte din patrimoniul orașului nostru”, precizează primarul Ioan Popa.
Pe perioada închiderii, întreaga cantitate de apă va fi schimbată, iar cuva bazinului va fi tratată cu substanțe special destinate acestui scop.

Bazinul Olimpic din cadrul Complexului de sport și sănătate din Reșița a fost dat în folosință în anul 2007. Aproximativ un milion de euro au fost investiți atunci în realizarea proiectului pe vechea structură a bazinului, care data încă din 1982.
Informații despre programul de funcționare și tarifele percepute pot fi obținute pe site-ul www.bazinolimpicresita.ro.
Karina TINCUL

















