Beat la volan în Sâmbăta Mare! Alcoolemie de 1,26 mg/l depistată la un șofer care rula prin Armeniș!

Un cetățean din județul Mehedinți a fost reținut astăzi de polițiștii rutieri după ce aceștia l-au depistat cu o alecoolemie de 1,26 mg/l alcool în aerul expirat! 

În cursul zilei de astăzi, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 34 de ani, din județul Mehedinți, depistat în această dimineață, la ora 03.46, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în localitatea Armeniș, având o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Felicitări polițiștilor care și-au făcut și continuă să își facă datoria în aceste zile, pentru a ne oferi un cadru al siguranței pe drumurile publice și în toate situațiile pe care aceste sărbători le impun!

Sergiu TABAN

Știrile zilei