fbpx
2.7 C
Reșița
marți, 28 martie 23

Berzasca, Coronini și Mehadia declarate stațiuni turistice de interes local

Guvernul României a decis în ședința de ieri ca 3 localități din Caraș-Severin să primească statutul de stațiuni turistice de interes local. Acestea au depus de mai multe luni solicitarea pentru a le fi acordate acest statut.

Într-o postare pe rețelele de socializare, deputatul PNL de Caraș-Severin a făcut referire la această decizie a Guvernului României:

spot_img

Ce înseamnă asta? Noi oportunități! Prin prisma potențialului turistic, dar și a resurselor naturale și antropice, acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile, printr-un punctaj sporit, în condiţiile în care unele programe impun acest criteriu, influențând, în consecință, și creșterea circulației turistice, dar și diversificarea ofertelor.

De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în aceste stațiuni va genera un impact benefic din punct de vedere economic şi, în egală măsură, va contribui creşterea calităţii vieţii caraș – severinenilor“ a mai declarat deputatul liberal Dumitru Rujan.

Ilie Boboescu, primarul uneia dintre cele 3 localități ce de ieri vor purta denumirea de „Stațiune turistică de interes local“ a declarat: „A fost dată hotărârea de guvern. De astazi, comuna Coronini a devenit stațiune turistică. Nu a fost deloc ușor efortul nostru, dar s-a meritat“. Vă reamintim, cele 3 localități din caraș-Severin sunt Berzasca, Coronini și Mehadia.

Dan AGACHE

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei