Biata Elena

Nu-mi aduc aminte ca de-a lungul frământatei noastre istorii ca popor să fi avut frății, acțiuni și suferințe comune cu vecinii de la sud, fabricanții clandestini de esențe de parfumuri încă de pe vremea lui Kaloian. Nu ne-am avut cu ei de bine, dar nici de rău, să recunoaștem. Am fost fericiți împreună în lagărul comunist și cam atât. Știam de la Eminescu că au ceafa cam groasă și am fugit ca dracu de tămâie de cunoștințe d-astea, periculoase. Și recunosc că nu am cunoscut niciun bulgar în viața asta.

De la indiferența sinceră cu care i-am tratat pe bulgari, de fo trei zile am trecut la alte sentimente și aproape că-i urăsc din toți rărunchii și dacă nu am fi prinși cu mic cu mare în meciul Rusia-Ucraina i-aș fi cerut dlui Iohannis să comande „Români, vă ordon treceți Dunărea”, parafrazându-l pe Antonescu de la 22 iunie 1941.

De ce ? Pentru că… De ce trebuia ca ei, bulgarii, să fie cei care o încătușează pe Elena noastră chiar înainte de a intra în Troia visurilor ei, acolo unde o aștepta Paris și fericirea veșnică? De ce? Mai avea biata femeie doar un pas, unul uriaș cam cât al lui Armstrong când pășiră pe mătasea Lunii și scăpa definitiv de belele și mai ales de privada aia turcească de la Târgșor.

Și, mai mult, scăpa de cea mai urâtă și mai condamnabilă dintre toate relele pe care le poate produce un om, să trădeze. Să-l trădeze pe bădița Traian și mai apoi pe ceilalți „urmași ai lui Traian” care s-au dedulcit timp de 10 ani din stupina fără gard a României. Are însă scuza că nu are încotro, nu mai are nicio ieșire, i s-a înfundat.

Dacă îmi pare rău de ceva este că România nu are pușcării de dublu mixt pentru ca Elena și Paris al ei, Bădița Traian, să poată trăi până la moarte împreună în celulă. Dar poate le trece prin minte parlamentarilor noștri și vor băga o lege în premieră mondială cât mai curând. Căci, nu se știe niciodată cum le vine rândul!!

Mihai SPRÎNCEANĂ