-0.5 C
Reșița
duminică, 04 ianuarie 26

Bilanț la TUR: 24 de accidente cu tramvaiele reșițene! Primarul Popa: „Curba este descendentă”

Reintroducerea tramvaielor în municipiul Reșița a fost însoțită de numeroase tamponări în trafic, dar numărul accidentelor în care sunt implicate noile mijloace de transport este în scădere. Conform unui bilanț prezentat de Laurențiu Stanciu, managerul TUR, cele 13 tramvaie care circulă pe străzile Reșiței au fost implicate în ultimul an în nu mai puțin de 24 de accidente.

După o perioadă critică în care incidentele rutiere păreau să fie la ordinea zilei pe traseul tramvaiului, datele oficiale arată o stabilizare a situației. Primarul Ioan Popa și conducerea societății de transport public au prezentat recent o statistică a pagubelor, dar și măsurile luate pentru ca flota să rămână funcțională.

„Boțeli” săptămânale la debutul proiectului

Primarul Ioan Popa a recunoscut că primele luni de la reintroducerea tramvaiului au fost extrem de dificile pentru traficul din Reșița.

„În primele două luni a fost un dezastru; în fiecare săptămână aveam câte un incident. Din fericire, nu au fost situații grave, mai mult boțeli, iar de cele mai multe ori autoturismele au ieșit mai șifonate decât tramvaiele.

Sistemul de asigurări funcționează foarte bine, iar echipa de mentenanță aduce repede tramvaiele în funcție. N-au fost situații în care să stea un tramvai mai mult de patru-cinci zile în depou pentru reparații. Ne-am pregătit și cu câteva spoilere de rezervă, astfel încât să nu stăm”, a declarat edilul.

Acesta a subliniat că, în prezent, curba accidentelor este descendentă, semn că șoferii reșițeni încep să se obișnuiască cu prezența noilor garnituri pe șosele.

Directorul societății TUR, Laurențiu Stanciu, a precizat la rândul său că, de la lansare, tramvaiele reșițene au fost avariate de 24 de ori. Totuși, datorită unei strategii eficiente de mentenanță și a colaborării cu partenerii din Turcia, serviciul de transport nu a fost afectat major:

„Sunt undeva la 24 de tramvaie avariate la care colegii mei au intervenit imediat în următoarea zi și le-au repus în circulație. Au fost schimbate panourile după caz, revopsite sau înlocuit și au fost repuse în circulație. Le mulțumesc și lor pe această cale și colegilor mei din tot staff-ul companiei TUR pentru realizările din 2025”.

Camerele video, „spaima” vandalilor

Pe lângă accidentele rutiere, o altă provocare a fost protejarea investiției împotriva actelor de vandalism. Autoritățile avertizează că toate mijloacele de transport sunt dotate cu sisteme de supraveghere video de ultimă generație și fac apel la spiritul civic al cetățenilor.

S-a văzut imediat despre cine e vorba în cazul incidentelor. Cred că după ce s-a aflat că aceste camere funcționează permanent, chiar și cei mai certați cu legea au devenit mult mai atenți”, a mai adăugat Ioan Popa.

Conducerea TUR Reșița reamintește cetățenilor că noile mijloace de transport sunt bunuri comune, achiziționate cu eforturi financiare majore. „Este important să le prețuim și să sesizăm orice abatere la dispeceratul TUR. Sunt proprietatea noastră, a comunității, și trebuie să avem grijă de ele”, a conchis Laurențiu Stanciu.

Citește si:  Autobuz electric vandalizat la Reșița! „Nu tolerăm asemenea comportamente”!

Citește si:  Bărbatul care a vandalizat un autobuz din Reșița, identificat de polițiști!

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei