Blocurile din Mociur ar putea fi reabilitate în viitorul apropiat. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Primăriei Reșița, cu ocazia recepționării lucrările de modernizare a căminului nr. 2 din cartier, unde 90 de garsoniere au fost transformate în 50 de apartamente.
„Am primit din partea ADR Timișoara o propunere. Va fi o nouă linie de finanțare prin Fondul Social de Climă. În momentul de față, programul este în consultare publică. Va include inclusiv eficientizare energetică și reabilitare pentru blocurile de locuințe sociale și rezidențiale. Noi am făcut propunerea pentru toate blocurile din Mociur și sperăm ca în a doua parte a anului viitor să putem să le depunem spre finanțare”, a precizat Bianca Dănciulescu Bulgaru, din cadrul Primăriei Reșița.
În ceea ce privește condițiile de repartizare a locuințelor sociale, inclusiv a celor 50 de apartamente din căminul amenajat pe fonduri europene din Mociur, Bianca Dănciulescu Bulgaru a precizat că acestea au un regim special: „Ele nu se pot vinde, sunt în patrimoniul municipiului și se alocă în baza unui regulament de acordare a locuințelor sociale familiilor”.
Respectivul regulament prevede, printre altele, ca beneficiarii să aibă un loc de muncă, iar copii acestora să fie înscriși la școală. „Sunt niște condiții care sunt verificate de comisiile din cadrul Primăriei Reșița”, adaugă reprezentanții administrației locale.
Karina TINCUL
















